Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casa Albă consideră că Europa are "capacitatea" de a rezolva criza monedei euro

Publicat in Adevarul, marți 5 iunie 2012 ·

Preşedintele american Barack Obama crede că "europenii au capacitatea să acţioneze pentru a rezolva" criza monedei euro, a apreciat luni purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, transmite AFP.

"Preşedintele crede că europenii au capacitatea de a acţiona pentru a rezolva asta şi că aceştia au luat deja măsuri semnificative", a declarat Carney luni în cursul conferinţei sale de presă zilnice.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei americane a adăugat totuşi că "riscuri serioase există încă şi fără îndoială pieţele sunt încă sceptice" privind măsurile deja adoptate. "Astfel considerăm că şi alte măsuri trebuie să fie luate", a insistat Carney.

De asemenea, Carney a declarat că în cursul "consultărilor periodice" cu partenerii lor europeni, Statele Unite au abordat "lecţiile învăţate din experienţa" americană a crizei, informează Mediafax.

Astfel, conform lui Carney, Washington a discutat cu partenerii săi europeni despre "deciziile dificile" precum salvarea băncilor din fonduri publice decisă la sfârşitul lui 2008. Purtătorul de cuvânt a adăugat că responsabilii de pe cele două laturi ale Atlanticului au discutat despre felul în care "unele dintre aceste lecţii învăţate aici ar putea fi aplicate în Europa".

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk, mai bogat ca niciodată după victoria lui Trump. Averea lui e aproape cât PIB-ul României

Ziare.com acum 51 minute
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Donald Trump l-a ales pe miliardarul Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei

Libertatea acum 26 minute
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat vineri că îl va nominaliza pe Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei. Decizia pune capăt speculațiilor intense privind ocuparea acestei funcții, potrivit News.

Vremea sâmbătă, 23 noiembrie: Județele care intră sub cod galben de vânt și viscol

Adevarul acum 19 minute
Un nou Cod galben de intensificări ale vântului și viscol intră în vigoare sâmbătă, 23 noiembrie, la ora 10, când expiră precedenta atenționare meteorologică emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Putin afirmă că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare, în timp ce Ucraina a anunţat că lucrează la dezvoltarea unor

Alegeri 2024 în diaspora. Câți români au votat la secțiile din străinătate până sâmbătă dimineață

Ziua Constanta acum 34 minute
Până sâmbătă la ora 3.00, s-au prezentat la urne în diaspora, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 41.055 de alegători, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea secţiilor vine

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 53 minute
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Calendar ortodox, 23 noiembrie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei. Acest sfânt, după ce a trecut fiecare treaptă bisericească şi a strălucit cu nevoinţă şi dumnezeiască cunoştinţă, a fost hiroto

Ministrul energiei din Republica Moldova merge în Rusia pentru a discuta cu Gazprom

HotNews acum o ora
Ministrul Energiei de la Chişinău, Victor Parlicov, a declarat vineri că se va întâlni săptămâna viitoare la Sankt Petersburg cu reprezentanții gigantului Gazprom pentru a asigura aprovizionarea stabilă cu energie electrică după loviturile rusești a

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 6 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 8 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-4°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°