- Social - nr. 108 / 6 Iunie, 2012 O arhitectura delicata Doamna Tosa si-a dedicat intreaga viata slujirii limbii si literaturii romane, la catedra si in afara ei, prin cartile pe care le-a scris pentru usurarea asimilarii de catre elevi a mecanismelor cu care lucreaza cel mai plastic si inefabil domeniu al cunoasterii umane. Sigur, acest impuls launtric trebuie sa se fi sprijinit pe ceva mai mult decat pasiunea didactica, si acel plus se dovedeste a fi fost tentatia liricului. Chiar daca a indraznit, relativ tardiv, sa-si tipareasca versurile, e aproape sigur ca nevoia de a scrie a avut-o dintotdeauna si a insotit-o de-a lungul intregii vieti, chiar daca ne scapa motivele care au tinut-o departe de spatiul publicisticii literare. Arhitectura visului, volumul antologic din 2011, aduna la un loc o selectie din trei volume anterioare: Cat de relativa e fericirea (1994), La margine de vis (2003) si Ninsoare tarzie (2004), optiunea pentru textele volumului fiind dictata si de o "arhitectura” lirica structurata pe ideea temporalitatii, in jurul careia se organizeaza intregul discurs liric. Totul se supune clipei, orei, zilei, curgerii, anotimpului, anilor, timpul masoara precaritatea omului si a lucrurilor care-l inconjoara, ambianta intreaga prinzand uneori tonuri si frison bacovian: E toamna, se misca a vant,/ Se-aude un sunet de clape./ E plans dureros in cuvant/ Si gandul pluteste pe ape.” Atmosfera e sugerata plastic prin recursul la vocabularul bacovian (toamna, vant, clape, materie, apa, caterinca, plans, solitudine, nervi, plumb) si tradeaza o puternica identificare cu universul sau sumbru, acelasi ton, mult mai imblanzit, totusi, fiind pastrat si in poezia Intram in iarna: "La tample-atata alb s-a strans/ Ca semanam a fiinte de zapada”, desi tonusul poetei e, in ansamblu, mult mai putin apasator, ba chiar luminos pe alocuri, atunci cand temele asupra carora za