La ora 11, cotaţia lei/euro coborâse la 4,45 lei/euro, ca urmare a intervenţiei unei bănci londoneze care a făcut plasamente destul de importante în moneda naţională. Până la anunţarea cotaţiei oficiale, leul s-a depreciat însă, iar cotaţia oficială a ajuns 4,4642 lei/euro, nivel sub cel prezentat ieri de BNR.
"Este posibil să fi fost şi o marcare a pierderilor, dar, din mişcările care au avut loc pe piaţă, cred că e mai degrabă vorba de o poziţie nouă, deschisă de banca londoneză", a spus un dealer pentru EVZ.
Dat fiind că a beneficiat de sprijin din afară, leul nu a mai avut nevoie de susţinerea Băncii Naţionale, astăzi fiind prima zi după multe şedinte în care BNR nu a sărit în sprijinul leului.
Leul rămâne periculos de aproape de minim
Leul s-a apreciat astăzi în raport cu euro până la un nivel de 4,4642 lei/euro, similar cu acela din şedinţa anterioară: 4,4646 lei/euro. Minimul istoric atins de leu în raport cu euro a fost de 4,4662 lei/euro.
În raport cu dolarul american leul s-a apreciat de asemenea, până la un nivel de 3,5691 lei/dolar. Cotaţia este cu peste doi bani sub aceea de ieri. Ieri, cotaţia oficială a scăzut cu nu mai puţin de trei bani în raport cu aceea din şedinţa anterioară.
În raport cu francul elveţian leul s-a depreciat uşor până la 3,7182 lei/franc.
La nivel internațional cotaţiile bursiere au crescut, investitorii punându-şi speranţe într-o intervenţie salvatoate din partea băncilor centrale, scrie Reuters.
Banca Centrală Europeană nu este de aşteptat să taie rata de dobândă astăzi, dar şi-ar putea manifesta dorinţa de a lua câteva măsuri radicale, luând în calcul problemele cu care se confruntă sistemul bancar din Spania.