Am inteles ca daca nu il votez pe Dan Nicusor, sunt un fel de manelist. Si prost, si fara gusturi si putin cam retrograd. In primul rand, o remarca de PR – e prea multa agresivitate in discursul asta. Ok, inteleg, trebuia ca lumea sa afle de el. Dar de aici pana la a stigmatiza tot ce i se opune, e o greseala de calcul in privinta reactiilor la nivel elementar. Si mai preia si toate hibele si cliseele politicii romanesti din ultimii ani. Totusi, ceva trebuie sa fie, pentru ca toata lumea discuta despre asta.
Ca si cum Bucurestiul ar salva Romania. Sau de parca toti sustinatorii ar baga mana in foc pentru el. La propriu. De unde atata credinta? Se scriu tratate pro. Si contra. Pana la alegeri, macar o teza de doctorat va inclina balanta maselor indecise. Au fost prezentate toate ratiunile posibile pentru care Dan Nicusor ar putea fi (sau nu) votat. Nu vreau sa mai adaug si eu vreuna. Neavand buletin de Buc, am scapat de procese de constiinta. Ramane insa subiectul atotprezentului Nicusor. Sa privim reactiile provocate de sustinatori si detractori. Imi pare ca ambele tabere s-au rupt de realitate si discuta doar ideea lor despre Nicusor Dan. Sau dorintele lor despre ce ar trebui sa fie.
Radicalizandu-se in discurs, si apostolii, si criticii lui ataca imprastiat. Dan Nicusor e ori redus la proiectele sale (identice cu ale celorlalti candidati), ori transformat intr-o idee. In primul rand, milenarismul asta tot mai accentuat si prezent tot mai des printre unii. La inceput a fost cuvantul lui MRU, emulatia. Acum e SALVAREA lui Dan. “Salveaza-ti Bucurestiul!” sta scris mare si pe site-ul sau. Probabil ca a prins, din moment ce prozelitii – deloc putini, deloc prosti – isi rotesc toate eforturile doar in jurul acestui concept. Doar Nicusor (ne) mai poate salva! Si argumentele incep sa curga…
Aceasta emulatie bizara si recurenta, recunosc, ma baga la ide
