Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii l-a vizitat, miercuri după-amiază, pe soţul său, prinţul Philip, internat de luni în spitalul londonez Regele Eduard al VII-lea pentru o infecţie urinară, relatează AFP.
Este pentru prima dată când suverana îi face o vizită publică soţului său, în vârstă de 90 de ani, după ce acesta a fost spitalizat luni, în plină sărbătoare a jubileului de diamant al reginei Elisabeta a II-a.
Regina a ajuns miercuri către ora locală 17.00 (16.00 GMT) cu limuzina la spitalul Regele Eduard al VII-lea din Londra, după ce a participat la un dejun dat în onoarea sa de reprezentanţi ai Commonwealth, organizaţie pe care o prezidează. Aceasta a fost urmată, la scurt timp, de cel de-al doilea fiu al său, prinţul Andrew, amintește Agerpres.
Potrivit Palatului Buckingham, starea ducelui de Edinburgh "s-a îmbunătăţit considerabil", însă el va mai rămâne probabil în spital câteva zile.
Prinţul consort a lipsit în ultimele două zile, luni şi marţi, de la festivităţile organizate în cinstea celor 60 de ani de domnie a soţiei sale, însă le-a urmărit la televizor, a afirmat, luni, unul dintre fiii săi, prinţul Eduard.
Duminică, prinţul Philip a petrecut mai multe ore alături de soţia sa în frig şi ploaie, pentru a participa la o mare paradă nautică pe Tamisa, dedicată jubileului de diamant al reginei.
Ducele de Edinburgh, cunoscut pentru marea sa energie, a mai fost spitalizat de urgenţă în luna decembrie pentru a i se monta un stent, intervenţie care l-a împiedicat să ia parte la sărbătorile tradiţionale de Crăciun.