Înainte de căderea Guvernului Boc, păcatele acestuia erau atât de mari, încât Opoziţia, ar fi în stare să declare că fiecare politician al ei are pregătite câte două săbii, cel puţin, pentru a tăia capul balaurului pedelist care aducea atâta mizerie şi nedreptate în viaţa românilor. Se dorea cu precădere a fi retezat capul lui Băsescu, considerat a fi cel mai rău dintre toate. Lupta împotriva corupţiei promovată de PSD devenise cel mai important ţel al vieţii pentru Victor Ponta şi gaşca din USL, clamat de fiecare dată cu frenezie la toate întâlnirile cu Presa sau cu simpatizanţii. După preluarea puterii, Victor Ponta şi ai lui au dovedit prin comportament că de fapt ura înverşunată şoptită în barbă, împotriva liderilor pedelişti a reprezentat o diversiune menită a induce în ochii viitorilor alegători imaginea unor războinici necruţători. Probabil că mulţi dintre naivii cetăţeni agăţaţi încă de speranţă, au şoptit în gând cu admiraţie ascunsă: „Cu Ponta, nu le mai merge la ăştia! Îi termină pe toţi!”
Ura s-a stins brusc a doua zi după învestirea noului Cabinet, atunci când primul-ministru a declarat sec că va exista o relaţie constituţională cu Traian Băsescu, Preşedintele României. Zilele au trecut una după alta şi s-a văzut în mod clar că actualul şef al Guvernului nu are nicio intenţie de a-i face viaţă grea locatarului de la Cotroceni. Să fi fost oare răul făcut de către Preşedinte românilor, atât de mic, încât să nu mai conteze? Are primul-ministru atât de multe probleme pe cap, încât nu reuşeşte să se mai aplece şi asupra trecutului?
Victor Ponta nu are nicio scuză pentru atitudinea de repliere adoptată faţă de trecutul recent dubios al Guvernului Boc. Se pare că această meteahnă este veche în politica românească, ea dăinuind de la începutul anilor ’90, atunci când primul guvern eliberat din funcţie a fost lăsat să zburde ca nişte iezi pe