Alegerile locale din acest an sunt printre cele mai previzibile din istoria moderna a Romaniei.
Dar nu pentru ca romanii au stiut atat de bine ce vor si pentru ce voteaza. Nicidecum. Ci pentru ca primarii se aleg dintr-un singur tur. Nu exista surprize decat posibile mici oaze de rezistenta ale fostei Puteri.
Printre acestea, cele mai interesante imi par de departe: Primaria Sectorului 3 din Bucuresti, unde Liviu Negoita pare a avea sanse de castig, in ciuda mostenirii catastrofale lasate de partid, si Clujul, unde Emil Boc are si el posibilitatea de a invinge.
Daca Bucurestiul a fost deja castigat de Oprescu, nu pentru ca ar fi avut si alt merit decat sa distreze locuitorii cu recorduri extrem de triste si realizari incredibil de scumpe, Clujul asteapta marea revenire a lui Emil Boc.
Deja am inteles ca orasul din inima Ardealului a fost decretat de catre sustinatorii PDL ultima reduta in calea cotropirii USL. Intr-adevar, daca Emil Boc va castiga Primaria Clujului din nou, dupa guvernarea pe care si-a incheiat-o cum a sfarsit-o, atunci performanta sa trebuie consemnata in cartea faptelor cu posibila incarcatura mistica.
Altfel, chiar daca victoria lui Boc la Cluj va ramane una antologica, ea nu va putea fi folosita nici pe departe drept o rampa de relansare a partidului. Poate nici macar a lui Boc insusi, in cazul in care partidul va iesi mai sifonat din alegeri decat ne spun si cele mai pesimiste sondaje de opinie.
Asa cum pana la urma pe nimeni nu ar trebui sa mire victoria lui Liviu Negoita la Sectorul 3, daca va fi sa fie. E suficient sa il privesti pe contracandidatul sau principal, omonimul sau stampilat si garantat Vanghelie, si intelegi imediat ca totusi, oricat ar fi suferit de pe urma PDL, oamenii chiar nu isi arunca oricui votul, doar ca sa nu il dea unui reprezentant al fostei guvern
