Stiu, nu e de bon ton sa iti placa Prigoana. Dar eu nu iubesc profetii si cu atat mai putin pe ala care e prezentat, sub o forma sau alta, drept salvatorul unei comunitati. Cu atat mai putin imi plac politicienii care isi construiesc programul doar desfiintandu-si adversarii. Lipsiti de imaginatie, mai tot timpul si de inteligenta, politicienii nostri si-au construit carierele exhibandu-si singura emotie pe care o cunosc – resentimentul: “eu sunt ala bunul care lupta pentru voi sa va scap de aia rai”

Intr-o societate plina de rani inca deschise, astfel de specimene au prosperat. Ei au dat glas si resentimentelor noastre. Si au castigat pe masura ce au stiut sa isi extinda ura asupra unui domeniu tot mai larg. De la furia impotriva unui guvern pana la mesajul impotriva intregii clase politice si a “sistemului” in sine. Noi i-am indragit cu atat mai mult cu cat au luptat impotriva unei armate tot mai mari. Nu am mai avut calmul sa ne intrebam: si totusi cum va invinge rebelul asta un sistem intreg? Nu ne-am intrebat prea mult nici cine e sistemul – ca poate aflam ca si noi facem parte din el. Aici e si comoditatea noastra intretinuta mereu de lenea lor.

Asa i-a iesit lui Traian Basescu, la fel a fost si cu Sorin Oprescu. De notat schimbarea de paradigma pe care a incercat-o Razvan Mihai Ungureanu, din momentul in care s-a instalat la Guvern, cand nu vorbea si nu vedea decat “prieteni” si “parteneri” peste tot. I-a trecut repede cand a simtit ca nu prinde. Nu e inca vremea. Treptat a schimbat si el mesajul si acum s-a integrat perfect in standardul politicii romanesti. A inteles ca doar prezentandu-se ca un eliberator, reformist si progresist, mai poate ajunge preferatul publicului. Aceeasi metoda si la Dan Nicusor.

As vrea insa sa aud mai multi politicieni cu planuri modeste, nu doar autostrazi suspendate si stadioane la preturi extravagante. Care s