O veste la fel de proastă pentru Bucureşti şi pentru Budapesta: relaţiile dintre România şi Ungaria s-au deteriorat în cîteva zile, ca urmare a demersului părţii ungare de a înhuma în inima Secuimii rămăşiţele pămînteşti ale scriitorului Nyiro Jozsef. În Ungaria, povestea se potriveşte perfect în peisajul sumbru dominat de intenţiile mai mult sau mai puţin oficiale de reabilitare a lui Miklós Horthy. În România, ca de fiecare dată în astfel de situaţii, barzii naţional-comunismului ies din nou la suprafaţă, din proprie iniţiativă sau chemaţi de editori de jurnale TV prea puţin inspiraţi, şuierîndu-ne în urechi: „V-am spus noi!“.

Dar cine are, de fapt, interesul de a tulbura apele într-o relaţie care, de mai bine de un deceniu, mergea bine sau măcar încetase să mai fie o problemă? În definitiv, avem astăzi, români şi unguri, interese comune mult prea importante pentru a ne mai putea permite să reînviem fantomele trecutului.

DE ACELASI AUTOR Un altfel de sfîrşit al lumii Trei iluzii ale dreptei de pe la noi Oficial, sîntem iar în "zona gri" Ceauşescu şi o campanie obosităEste şi nu este o coincidenţă faptul că, în plină ciocnire pe tema reînhumării, cele două ţări se aflau de aceeaşi parte, chiar în Capitala României, pentru a da un semnal hotărît către Bruxelles în privinţa viitorului buget multianual al Uniunii. Dorinţa statelor mari contributoare la bugetul european de a mai tăia din propunerile Comisiei de la capitolele Coeziune şi Agricultură ne pică la fel de prost şi nouă, şi ungurilor.

România şi Ungaria poartă şi o mare responsabilitate pentru stabilitatea unei întregi regiuni. Reconcilierea istorică dintre cele două naţiuni a pus capăt unui întreg şir de speculaţii, ivite la începutul anilor ’90, cum că Transilvania ar putea fi teatrul unor ciocniri interetnice de proporţii, noua Bosnie, noul Kosovo. Nu doar că Transilvania nu a devenit