Încă nu s-au stins ecourile BookFest-ului 2012 şi nici nu se vor stinge pînă ce nu vor fi citite, recenzate şi comentate toate cărţile lansate acolo, că unele apariţii au intrat în alt vîrtej, cel al contestărilor. Este un semn de normalitate a vieţii literare, indiferent de nişă, dacă o apariţie de carte românească naşte controverse, departe deci de snobismul 100% al refuzului total al semnificaţiei producţiei interne de text, cît şi de adulaţia bleg-patriotardă a acceptării totale a indiferent ce au mai scris „ai noştri“. Romanul Anul terminal, cel de-al doilea sub semnătura lui Florin Pîtea, este o astfel de carte care asigură o doză de normalitate polemică. Fixat în lumea post-cyberpunk atît de bine schiţată în anumite povestiri din culegerile An/Organic şi Necropolis, pe deplin construită în romanul Gangland, noul roman al lui Florin Pîtea are o cu totul altă miză decît scrierile care l-au precedat. Dacă în povestiri şi, apoi, în Gangland, cititorului i se oferea crearea şi rezolvarea de conflicte într-o lume în care relaţiile dintre oameni şi inteligenţe artificiale, dintre corp şi minte, dintre percepţie şi înţelegere, dintre scopul existenţei şi mijloacele de a exista, erau trecute de autor prin grila unor reţete de gen pe care talentul său reuşea să le scoată din clişeu, în Anul terminal, Florin Pîtea ia de la sine înţeleasă, şi bine face, zic eu, „cultura cyber“, „ideologia post-“, cuprinse în enciclopedia fiecărui cititor al său, iar rezultatul este un roman de dragoste care este simultan un roman de personaj şi unul experimental, toate cuprinse într-un pulp cu mare potenţial de piaţă. Romanul de dragoste din Anul terminal are simplitatea generică a marilor poveşti de dragoste: o fată din anul terminal al liceului „William Burroughs“, Isabel Ramirez, se îndrăgosteşte de un băiat, Lushus Duval, care îi răspunde cu acelaşi sentiment, dar ei fac parte