E.ON Gaz Distribuţie SA şi şapte actuali sau foşti angajaţi ai societăţii au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului Curţii de Apel Bacău pentru vătămare corporală din culpă şi distrugere din culpă, după deflagraţia din decembrie 2010 dintr-un bloc de locuinţe din Bacău.
Constantin Chitic, Vasile Tofan, Vichente Bordeianu, Anton Iancu, Neculai şova, Ioan Toma, Ulderic Bârsan şi SC E.ON Gaz Distribuţie SA sunt acuzaţi de procurorii Parchetului Curţii de Apel Bacău de vătămare corporală din culpă (două fapte) şi distrugere din culpă.
Dosarul va fi judecat de magistraţii Judecătoriei Bacău.
Procurorii arată, în rechizitoriul trimis instanţei, că în 21 decembrie 2010, la 9.30, pe strada Martir Horea din municipiul Bacău a avut loc o deflagraţie urmată de un incendiu la un bloc format din 15 apartamente situate la parter şi cele patru niveluri.
"În urma exploziei, s-a produs vătămarea corporală gravă a părţilor vătămate L.M. şi L.E, avarierea gravă a blocului mai sus amintit, fapt ce presupune fie reconsolidarea, fie reconstrucţia acestuia, precum şi distrugerea unui număr de 19 autoturisme parcate în apropiere. Totodată, distrugeri de diferite grade de intensitate s-au produs şi la apartamentele din imobilele din imediata vecinătate, situate pe strada Banca Naţională", se arată într-un comunicat de presă al Ministrului Public.
Trei persoane au fost rănite
În urma exploziei, planşeul dintre parter şi etajul întâi al scării A a blocului s-a prăbuşit, cinci apartamente fiind avariate, dintre care două distruse în totalitate. În blocul în care a avut loc deflagraţia locuiau 28 de persoane.
În urma deflagraţiei au fost rănite trei persoane, una dintre ele - un bărbat - fiind adusă atunci cu un elicopter la Spitalul Floreasca din Capitală, având arsuri pe 25 la sută din corp şi două fracturi uşore