Crestineste este sa ma racordez cu totul la viata lui Hristos si sa traiesc cu adevarat ca si cum eu am murit, iar El traieste in mine (Galateni 2, 20). In mod curent, imaginea crestinului practicant (nu doar declarat) este asimilata cu cea a unei persoane cuminti, de o moralitate mai presus de indoiala, bun cetatean, locatar de bloc linistit, coleg amabil si politicos, pensionar iubitor de gradina sau sofer conducand exemplar in trafic, bun de pus in tot felul de comitete si invidiat pentru familia frumoasa, evitand mitingurile de protest si cu inapetenta pentru orice eveniment ce ar putea fi supus oprobriului public. La o privire superficiala, cam asa s-ar parea ca stau lucrurile. Daca insa privim mai indeaproape Scriptura si toata literatura aghiografica, avem toate sansele ca portretul robot creionat mai sus sa nu se regaseasca intocmai la nici unul dintre ucenicii lui Hristos. Pentru ca da, crestinul are o seama de calitati intre care se numara si cele enumerate mai sus, dar care sunt "crestinesti" doar in anumite circumstante. Pentru ca daca locatarul cel linistit se izoleaza intre peretii camerei sale, imperturbabil la cearta care se aude de la etajul doi, acolo unde se petrece o adevarata drama generata de un tata alcoolic si o mama indurand batai de la sotul ei, toate sub privirile terorizate ale copiilor acestora, atunci el nu se mai poate numi crestin. Daca acel coleg iti spune, pe un ton cat se poate de amabil, de altfel, ca nu-ti imprumuta, spre a fotocopia, cursurile de pe care urmeaza a invata la examen, atunci nici el nu-si merita numele de crestin. Dupa cum nu se poate numi crestin pensionarul iubitor (si ingrijitor) de spatii verzi care afuriseste pe tancii care indraznesc, in goana lor copilareasca, sa striveasca pretioasele fire de iarba. A fi crestin inseamna mult mai mult decat atat. Daca pentru a da expresie adevarurilor de credinta, dogmatica