Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţia Rutieră: Circa 380 de şoferi au rămas fără permis de conducere sâmbătă

Publicat in Antena 3, sâmbătă 9 iunie 2012 ·

Aproape 380 de şoferi au rămas fără permisul de conducere într-o singură zi, dintre care 80 pentru depăşirea vitezei legale cu mai mult de 50 de kilometri pe oră şi 120 pentru că au condus băuţi, potrivit Poliţiei Române.

Poliţiştii de la rutieră au controlat, vineri, 18.552 de autovehicule, dintre care 789 cu numere de înmatriculare străine, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române transmis, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX.

În urma neregulilor constatate, poliţiştii au dat 7.548 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 233 şoferilor care conduceau autoturisme înmatriculate în străinătate.

Din totalul sancţiunilor aplicate, 3.250 au fost pentru viteză şi 116 pentru consum de alcool.

Poliţiştii au reţinut 375 de permise în vederea suspendării dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice, dintre care 80 pentru depăşirea vitezei legale cu peste 50 de kilometri pe oră faţă de viteza legal admisă, 120 celor depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge şi 175 pentru alte motive.

Totodată, poliţiştii au constatat 150 de infracţiuni, dintre care 134 la regimul rutier şi 16 de altă natură, a precizat sursa citată.

Controalele au loc în perioada 8-10 iunie, la nivel naţional, fiind desfăşurate cu sprijinul poliţiştilor de la ordine publică. Acţiunile vizează combaterea nerespectării regimului legal de viteză şi conducerea autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice, precum şi verificarea maşinilor înmatriculate în alte state.

"În cadrul acţiunilor, pentru constatarea abaterilor de la normele rutiere privind respectarea regimului legal de viteză, poliţiştii utilizează toate echipamentele video de supraveghere a traficului rutier şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospecial

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a luat o măsură prin care deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de Poşta Română

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, vineri, o ordonanţă de urgenţă care prevede ca Poşta Română să fie instituţia care să ofere servicii integrate de pregătire şi expediere a plicurilor care conţin deciziile privind recalcularea pensiilor din sistemul public. „Dato

Criminalul care a ucis o adolescentă la Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat la 15 ani de închisoare

Ziare.com acum 52 minute
Tribunalul Dolj l-a condamnat la o pedeapsă cu executare pe tânărul de 18 ani care a ucis o fată de 14 ani cu un an în urmă la Grădina Botanică din Craiova. Vineri, 28 iunie, Mario Alexandru Fojică a fost condamnat la 15 ani de închisoare. Fata de 1

Crimă îmbibată în alcool la Harghita: bărbat înjunghiat mortal de concubină

Mediafax acum 31 minute
Poliţiştii din Topliţa au fost sesizaţi, joi seara, prin apel la 112, cu privire la faptul că un bărbat din municipiu ar fi fost înjunghiat în locuinţă. Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că o femeie de 63 de ani, pe fondul consumului de

Constantin: Guvernul monitorizează zborurile anulate care au legătură cu aeroporturile româneşti. Românii au dreptul şi pot deschide litigii pentru a solicita despăgubiri către acele companii

News.ro acum 32 minute
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin i-a îndemnat pe românii care au fost afectaţi de zborurile anulate să deschidă litigii ca să ceară despăgubiri companiilor. Acesta a adăugat că Executivul monitorizează zborurile anulate care au le

Domeniile-cheie ale economiei care vor crește în următorul trimestru

Adevarul acum 2 ore
Datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) arată că, potrivit opiniei managerilor, construcțiile și comerțul cu amănuntul vor înregistra creșteri în trimestrul 3 din 2024.

Prețurile RCA rămân plafonate până la data de 30 septembrie 2024

Gandul acum 2 ore
Prețurile RCA rămân plafonate pentru încă trei luni, până la data de 30 septembrie 2024, conform hotărârii adopatate de Guvern. Această măsură vine în contextul în care există un dezechilibru între cerere și ofertă în piața RCA. Tarifele de primă ma

Ministerul Finanţelor face un pas în spate: Sancţiunile pentru e-Transport şi e-TVA, amânate pentru 2025

Mediafax acum 37 minute
Guvernul României a aprobat vineri actul normativ elaborat de Ministerul Finanţelor prin care se aduc o serie de modificări sistemelor digitale naţionale e-Transport, e-TVA, e-Factura. „De asemenea, un alt aspect important adoptat este clarificarea

Premierul Marcel Ciolacu îi va invita pe toţi liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună calendarul alegerilor. ”Topăiala pe calendar afectează încrederea”

Ziarul Financiar acum o ora
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

Brancardier de la Spitalul Judeţean Arad, cercetat de poliţişti, după ce a fost prins având la el medicamente şi consumabile medicale când pleca de la locul de muncă

News.ro acum o ora
Un brancardier de la Spitalul Judeţean Arad este cercetat de Poliţie, după ce a fost prins având la el medicamente şi consumabile medicale în timp ce pleca de la locul de muncă. În paralel, conducerea unităţii medicale a luat decizia de a-i desface

Ucraina cere un scut aerian cu sisteme în România şi Polonia / Subiectul ar putea fi abordat la summitul NATO, potrivit Kievului

G4Media acum 20 minute
Lipsită de mijloace antiaeriene suficiente pentru a se proteja de potopul de foc rusesc, Ucraina îşi presează aliaţii să stabilească o zonă de excludere aeriană în vestul teritoriului său cu ajutorul unor sisteme antiaeriene desfăşurate în Polonia ş

Vremea

București
acum

32°
vin.

17°/32°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
Constanta
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
Timisoara
acum

31°
vin.

18°/31°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/34°