Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grădiniţa RER: Operatorul licenţiat de salubritate continuă să adune RER-ecologişti

Publicat in Bihoreanul, duminică 10 iunie 2012 ·

Operatorul licenţiat de salubritate, RER Ecologic Service, continuă campania de educare şi conştientizare în rândul preşcolarilor şi elevilor orădeni.

Săptămâna trecută, zeci de micuţi de grădiniţă au vizitat sediul societăţii, aflând astfel pe viu cum se colectează corect deşeurile reciclabile.

Reguli simple

Cei aproximativ 30 de copii de la Grădiniţa 44 din Oradea au vizitat sediul operatorului licenţiat de salubritate în cadrul campaniei "Fii RER-Ecologist", pe care societatea a demarat-o cu scopul de a-i învăţa pe viitorii adulţi cum să colecteze corect deşeurile ce pot fi valorificate, adică hârtia, cartonul, pet-urile ori metalul.

Însoţiţi de educatoarele Ana Mărcuţ şi Lucia Caciora, micuţii au învăţat o regulă simplă care face colectarea selectivă mai eficientă. "Împreună cu copiii am presat zeci de pet-uri, învăţându-i să procedeze de fiecare dată când aruncă un pet în sacul galben ori în recipientul cu capac de aceeaşi culoare", spune coordonatorul campaniei, Vlad Tătaru. Astfel, preşcolarii au aflat că un gest mărunt al lor înseamnă mult, căci nu e deloc rentabil ca utilajele de salubritate să transporte aerul din pet-urile necomprimate.

Pentru viitor

Săptămâna aceasta, în cadrul aceleiaşi campanii, vine rândul preşcolarilor de la Grădiniţa 46 să facă o vizită în curtea operatorului de salubritate. La fel ca şi restul picilor RER-ecologişti, aceştia vor face un tur prin parcul auto al societăţii. "Copiii sunt foarte interesaţi de utilajele de salubritate. Când pleacă din curtea noastră, toţi spun că vor să lucreze cu aceste maşini când se fac mari", spune Tătaru.

Preşcolarii coordonaţi de educatoarele Alexandra Sava şi Teodora Cicort vor ajunge la RER cu un bagaj de cunoştinţe deja acumulat, deoarece coordonatorul campaniei a fost deja la grădiniţă şi le-a vorbit copiilor despre colectarea selectivă. "Această campanie

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

Calendar ortodox, 29 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel. La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum o ora
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

Războiul din Ucraina, ziua 857. Zelenski a anunţat că zece civili au fost eliberaţi din captivitate în Rusia şi Belarus

Mediafax acum 2 ore
UPDATE Doi preoţi, printre cei eliberaţi la insistenţa Vaticanului „Am reuşit să aducem înapoi încă zece dintre oamenii noştri din captivitatea rusă, în ciuda tuturor dificultăţilor", a scris Zelenski pe Telegram, potrivit Reuters. Zelenski a mulţum

O medalie de aur şi 5 de argint pentru România la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Mediafax acum 52 minute
Potrivit Ministerului Educaţiei, cei 6 elevi români care au participat la olimpiadă au obţinut o medalie de aur şi cinci medalii de argint. Medalia de aur a fost obţinută de Tudor Chelaru, elev în clasa a VII-a la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” I

The New York Times îi cere lui Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă după dezbaterea cu Trump

News.ro acum 2 ore
Consiliul editorial al prestigiosului cotidian american The New York Times i-a cerut, vineri, preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă, după dezbaterea sa dezastruoasă cu Donald Trump din ziua precedentă. Într-un editorial pu

UE cere Temu şi Shein detalii despre modul în care respectă regulile UE privind conţinutul online, până pe 12 iulie

News.ro acum 2 ore
Retailerul chinez de comerţ electronic rapid Temu şi colega fondat în China Shein au primit ordine de la autorităţile de reglementare tehnologice din UE să furnizeze detalii despre modul în care respectă regulile UE privind conţinutul online până pe

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Scenariile pentru calificarea României în optimile de finală la Euro 2024

Crai Nou acum 2 ore
După cele două meciuri jucate până acum, naționala României continuă să conducă grupa E mulțumită golaverajului. Victoria cu 3-0 împotriva Ucrainei și înfrângerea 2-0 cu Belgia, ne menține cu golaveraj de +1 gol și există multe scenarii pentru ultim

Vremea

București
acum

31°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

28°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/31°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

26°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°