În urmă cu aproape opt decenii, Franklin Delano Roosevelt a ajuns preşedintele Statelor Unite ale Americii. Ţara se afla într-o postură similară Uniunii Europene de azi: o criza economico-financiară care a fost tratată, timp de peste trei ani, cu măsuri vizând efecte pe termen scurt, iar în loc de ieşirea din criză s-a obţinut adâncirea şi extinderea ei.
După câteva zile de la instalarea la Casa Albă, preşedintele Roosevelt a pronunţat un discurs de numai 13 minute, în care a spus americanilor ce „boală" avea America, în ce fel şi de ce a luat-o, ce trebuia să facă pentru a se însănătoşi, cât va dura convalescenţa şi cât îi va costa pe cetăţenii de toate categoriile. Imediat după aceea a trecut la fapte, implicând în procesul redresării întreaga societate americană.
UNIUNEA POLITICĂ EUROPEANĂ
Mi-a venit în gând acest episod al istoriei americane când am citit comentariile din presa europeană despre interviul televizat al doamnei Angela Merkel, cancelarul Germaniei, de joia trecută. Am avut impresia că opiniile sale erau aşteptate de multă vreme. Cetăţenii Uniunii Europene aveau nevoie ca un lider puternic să vină cu o soluţie nu doar la problema euro sau la prelungita criză economico-financiară, ci însăşi la imensa problemă a situaţiei grave a Uniunii Europene. Iar cancelarul german s-a pronunţat clar: rezolvarea crizei euro şi a efectelor ei contagioase nu se poate obţine doar prin măsuri financiar-monetare pe termen scurt, ci printr-o reforma sistemică a Uniunii Europene, vizând atât integrarea monetară, financiară, economică, dar şi cea politică.
Da, de această dată, d-na Merkel a vorbit aproape ca un lider european adevărat şi a fost ascultată de toţi liderii statelor membre, de cei ai instituţiilor comunitare, de pieţe şi cetăţeni. În plus, liderii statelor din America, Asia etc. au fost atenţi la spusele domniei sale, înregistrând că în