In vara anului 2009 am organizat pe blogul meu personal o dezbatere despre resentiment. Era atunci un timp al unor agresiuni verbale fara egal, cu un numar de intelectuali demonizati, calomniati, insultati. Intre acestia, Andrei Plesu, H.-R. Patapievici, Gabriel Liiceanu, Mircea Cartarescu, Mircea Mihaies, autorul acestor randuri. Stigmatizatorii de-atunci (ori patronii lor) sunt astazi la putere.
Strategia lor se explica prin defularea resentimentului. Este o stare de decompresiune in care cred ca-si pot permite orice. Statul de drept? Legile? Totul este negociabil, totul este de vanzare. Au asteptat mult aceasta clipa, o savureaza si o exploateaza. Erau insetati de putere, acum o detin din nou. Pentru cat timp? Andrei Cornea are dreptate cand citeaza o vorba faimoasa: “N-au uitat si n-au invatat nimic”. Ceea ce n-au inteles este ca romanii nu sunt o turma, ca trucurile, minciunile si inselatoriile din anii 90 nu mai tin, pe lunga durata.
Nu spun ca aceia care au pierdut sunt sfinti. Nu exista sfinti in politica. Dar s-au intamplat in acesti ani lucruri importante in Romania, exista DNA si ANI, exista o justitie care functioneaza, altfel n-ar tremura Adrian Nastase in aceste zile. Dan Tapalaga pune degetul pe rana, batalia care va urma va fi pe justitie: “Daca USL decide, dupa raportul de tara din iulie, sa actioneze in forta, justitia – ultima reduta a statului de drept – va capitula fara batalie in fata vointei politicienilor, ceea ce va deschide drumul catre delirul puterii totale”.
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-12494193-cateva-concluzii-dupa-alegerile-locale-din-2012.htm
A fost oare mesianismul guevarist, venerat de actualul premier al Romaniei, altceva decat expresia unui enorm complex de inferioritate, a populismului demagogic si a urii sociale ridicata la rang de filosofie revolutionara? Dar ura programatica, oricum ar fi rationa
