Fostul presedinte egiptean, Hosni Mubarak, care se afla intr-o inchisoare din Cairo unde ispaseste o pedeapsa pe viata pentru ca a ordonat uciderea protestatarilor, a spus ca autoritatile "vor sa-l omoare" in inchisoare, a afirmat avocatul sau, luni.
"El spune: Vor sa ma omoare. Salveaza-ma domnule Farid, gaseste o solutie", a povestit Farid al-Deeb, avocatul lui Mubarak in procesul care s-a incheiat luna aceasta, scrie ynetnews.com.
Sanatatea lui Mubarak s-a deteriorat de cand acesta a fost incarcerat, la 2 iunie, si a fost defibrilat de doua ori, luni, pentru a-i fi pusa in miscare inima, potrivit unei surse spitalicesti.
"Starea sa este foarte grava. Fac appel prin intermediul AFP la toti liderii lumii si ONG-urile: salvati-l pe Mubarak", a cerut avocatul.
Anterior, o sursa din ministerul de Interne a spus ca starea lui Mubarak este "critica, dar stabila" si oficialii se gandesc sa il transfere la un spital militar din capitala.
Mubarak ar avea episoade de inconstienta, este hranit intravenos, sufera de hipertensiune, depresie si dificultati de respiratie.
Fostul presedinte egiptean, Hosni Mubarak, care se afla intr-o inchisoare din Cairo unde ispaseste o pedeapsa pe viata pentru ca a ordonat uciderea protestatarilor, a spus ca autoritatile "vor sa-l omoare" in inchisoare, a afirmat avocatul sau, luni.
"El spune: Vor sa ma omoare. Salveaza-ma domnule Farid, gaseste o solutie", a povestit Farid al-Deeb, avocatul lui Mubarak in procesul care s-a incheiat luna aceasta, scrie ynetnews.com.
Sanatatea lui Mubarak s-a deteriorat de cand acesta a fost incarcerat, la 2 iunie, si a fost defibrilat de doua ori, luni, pentru a-i fi pusa in miscare inima, potrivit unei surse spitalicesti.
"Starea sa este foarte grava. Fac appel prin intermediul AFP la toti liderii