Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Însetaţi să-şi exprime o opţiune politică, oamenii au ieşit într-un număr mai mare la vot decât în 2008

Publicat in Ziarul Financiar, luni 11 iunie 2012 · · ·

Prezenţa la urne, la nivel naţional, pentru alegerile locale era ieri la ora 14.00 de 27,69% din cetăţenii cu drept de vot, a anunţat duminică Biroul Electoral Central. Prezenţa era mai ridi­cată decât în urmă cu patru ani. Astfel, la alegerile locale din anul 2008, la primul tur de scrutin, la ora 14.00, la nivel naţional se înregistra o prezenţă de 23,26 %.

Conform BEC, în mediul urban s-a înregistrat, până la ora 14.00, o prezenţă la vot de 24,72%, iar în mediul rural de 31,74%.

În judeţul Ilfov se înregistraseră, potrivit BEC, cea mai mare prezenţă la vot, de 35,64% din tota­lul alegătorilor înscrişi în liste, acest judeţ fiind urmat de judeţele Dâmboviţa (34,68%), Giurgiu (34,09%), Teleorman (32,80%) şi Prahova (31,19%). O participare mai redusă la vot se înregistrase în judeţul Timiş, respectiv 23,08%, din alegătorii înscrişi în listele electorale, urmat de judeţele Maramureş (23,15%), Arad (24,70%), Satu Mare (25,63%) şi Bistriţa-Năsăud (25,64%).

Situaţia tensionată la nivel economic a ţării i-a determinat pe români să iasă în număr mai mare la vot la alegerile locale de ieri. Tradiţional, în prima parte a zilei au mers să pună ştampila pe buletinele electorale bătrânii şi persoanele cu venituri sub medie. Clasa mijlocie şi intelectualii erau aşteptaţi să ajungă spre seară în secţiile de votare.

"În primul rând, la vot au mers bătrânii şi săracii. Intelectualii, clasa de mijloc nu au mers până acum (ieri, ora 17 - n.red.), mă aştept însă să meargă mai spre seară. Va fi o prezenţă mai bună la vot decât acum patru ani, având în vedere că sunt tensiuni în ţară", spune analistul politic Stelian Tănase.

El susţine că sistemul de vot actual, într-un singur tur, îi avantajează pe cei care sunt în funcţie deja, oferindu-le o şansă în plus.

De aceeaşi părere este şi Bogdan Murgescu, istoric al economiei şi profesor la Universitatea di

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu va fi adus la Judecătoria Mangalia (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 44 minute
Un nou termen de judecată a fost programat astăzi 23 mai 2024, în dosarul 2 Mai, la Judecătoria Mangalia, în care va fi adus fizic Vlad Pascu. La sediul Judecătoriei s-a prezentat Judecătoarea Ancuța Ioana Popoviciu, dar aceasta nu a dorit să stea d

UPDATE - O scenă s-a prăbuşit la un miting de campanie în Mexic. Sunt cel puţin nouă morţi şi 50 de răniţi - VIDEO

News.ro acum 48 minute
O scenă s-a prăbuşit miercuri la un miting electoral în Mexic, provocând moartea a nouă persoane şi rănirea a zeci de persoane, în timp ce vântul puternic a distrus scena mare, asemănătoare celei de la un concert, împrăştiind resturile peste politic

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către secţiile organizate la alegerile pentru Parlamentul European. Peste 2,5 milioane de buletine de vot, trimise către cele 915 secţii de votare

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe anunţă joi că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către cele 915 secţii organizate la alegerile pentru Parlamentul European, acestea constând în peste 2,5 de milioane de buletine de vot, aproape 8.500 d

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Cad pietre pe DN 6, între Severin şi Orşova. Circulaţia rutieră este blocată

Mediafax acum 44 minute
Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, circulaţia rutieră este blocată pe DN 6, între Severin şi Orşova. Din cauza precipitaţiilor din ultimele ore s-au înregistrat căderi de pietre pe partea carosabilă fapt ce a dus la bl

Romanian Design Week 2024 prezintă „SynergyX”, experiența multisenzorială creată de IQOS și Adrian Damian

Adevarul acum 44 minute
Între 24 mai și 2 iunie, se desfășoară a douăsprezecea ediție a Romanian Design Week, cel mai complex eveniment dedicat industriilor creativ-culturale din România. Pentru al patrulea an consecutiv, IQOS susține festivalul care contribuie la reconect

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 17 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Gabriela Firea îl provoacă pe Nicușor Dan la dezbatere: „Vă invit să discutăm direct, într-o dezbatere în fața bucureștenilor”

Adevarul acum 2 ore
După Sebastian Burduja, și fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, îl provoacă pe actualul primar general, Nicușor Dan, la o dezbatere publică.

Familia lui Schumacher a primit despăgubiri de 200.000 de euro din partea publicaţiei Die Aktuelle, care a publicat un interviu fals cu starul din F1, generat de AI

News.ro acum 21 minute
Familia lui Michael Schumacher a primit despăgubiri de 200.000 de euro din partea editorilor unei reviste care a publicat un "interviu" generat de inteligenţa artificială cu fostul pilot de Formula 1, relatează BBC. Publicaţia germană Die Aktuelle a

Volodimir Zelenski ne-a întins o capcană!

Ziua News acum 55 minute
A lansat o provocare care ne poate duce direct la o conflagrație mondială. Și nicidecum la un armistițiu sau la un tratat de pace între Federația Rusă și Ucraina garantat de marile puteri. Liderul de la Kiev încearcă să miște lumea în sensul dorit d

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°