Peste 340.000 de elevi au intrat, astăzi, în febra examenelor de Bacalaureat, care a început cu proba orală la limba şi literatura română. Sursa: LIBERTATEA
Anul acesta, s-au înscris la sesiunea din iunie-iulie cu peste 65% mai mult față de anul trecut , o cifră record datorată rezultatelor dezastruoase din 2011, când nici măcar jumătate dintre candidați nu au reușit să promoveze examenul maturității.
Situația ar putea să se repete și de data aceasta, dacă e să ne luăm după notele îngrijorător de mici de la simulări, dar și de la “bacalaureatul olimpicilor”, unde rata promovabilității a fost de numai 35%.
Potrivit pronosticurilor făcute de profesori însă, cel puțin la probele orale, toți elevii ar trebui să treacă cu brio. "Nu li se cere un răspuns perfect, contează cum comunică cu cei din comisie, chiar dacă nu sunt neapărat pe subiect", spune Nicoleta Crânganu, profesoară de română.
Vezi aici modele de subiecte la proba orală de limba română.
Despre dificultatea redusă a primelor probe de bacalaureat vorbesc și reprezentanții ministerului Educației, care admit că oralul nu ridică mari probleme în privința supravegherii. Totuși, pentru a preveni eventualele tentative de fraudă, inspectorii din toată țara au fost instruiți să efectueze controale regulate la toate liceele și să aplice sancțiuni dure în cazul elevilor prinși copiind. "Pentru preşedinţii de comisie şi directorii de şcoală, exigenţa este cuvântul de ordine. Vom face controale în toate liceele şi nu vom accepta compromisuri", a anunţat Marian Banu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.
Un singur incident în București
Prima probă a examenului de Bacalaureat 2012 s-a desfășurat azi fără probleme, cu excepția unui singur incident. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian