Veniturile industriei turistice din România s-au redus cu 16% în ultimii patru ani, până la aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2011, potrivit unui studiu al companiei de consultanţă PricewaterhouseCoopers (PwC) România.
„Scăderea a fost cauzată în principal de reducerea numărului de turişti străini şi a cheltuielilor acestora, de la peste 750 de milioane de euro, în 2008, la mai puţin de 600 de milioane de euro, în 2011", arată autorii studiului.
Turiştii autohtoni şi-au redus de asemenea cheltuielile, însă scăderea a fost mai mică, de doar 11%, de la 1,01 miliarde de euro la 900 de milioane de euro.
Recesiunea a avut un impact sever asupra industriei turistice a ţărilor central şi est-europene, Polonia, Slovacia şi România fiind pieţele cele mai puternic lovite.
„De departe, cel mai afectat segment a fost cel al vacanţelor în străinătate, turiştii români reducându-şi cheltuielile cu 30%, de la 460 de milioane de euro, în 2008, la 310 milioane de euro, în 2011", a declarat Andrei Creţu, consultant în cadrul PwC România, unul dintre autorii studiului.