Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe cine au votat orădenii? Iată numele viitorilor consilieri municipali

Publicat in Bihoreanul, luni 11 iunie 2012 ·

Conform numărării oficiale a voturilor pentru Consiliul Local Oradea şi a listelor electorale de la Biroul Electoral Municipal, grupul USL din viitorul deliberativ va fi format din 18 membri.

Aceştia sunt: Lucian Uniţa, Florica Cherecheş, Mircea Mălan, Claudia Timofte, Ioan Cupşa, Daniel Negrean, Ioan Bonchiş, Daniel Vulcu, Octavian Dan, Aurel Mohan, Ioan Câmpan, Sebastian Lascu, Debelka Boglarka, Camelia Dulcă, Lucian Popa, Ovidiu Mureşan, Laviniu Filimon şi Mihai Manea.

Este de aşteptat ca, după modelul PDL-istei Adelina Coste, care a fost acuzată de incompatibilitate între calitatea de consilier şi funcţia de şef al Cancelaţiei fostului prefect Gavrilă Ghilea, PSD-ista Claudia Timofte, care a preluat această funcţie la invitaţia prefectului actual, Claudiu Pop, să opteze pentru una din cele două poziţii.

În cazul în care Timofte va alege postul de la Prefectură, locul ei din Consiliul Local va reveni următorului candidat de pe lista USL, Sorin Gal, fostul director al Distrigaz Vest.

Unul dintre perdanţii alegerilor de duminică, grupul UDMR a reuşit să revendice doar 6 mandate, faţă de 7 în mandatul 2008-2012, iar asta în condiţiile în care un mandat l-a primit prin redistribuirea voturilor de la candidaţii care nu au atins pragul electoral de 5%.

Uniunea va fi reprezentată în Consiliu de fosta viceprimăriţă Rozalia Biro şi de veterani cu experienţă, precum Pasztor Sandor, Huszar Istvan, Iulius Delorean, Szabo Jozsef şi Sarkozi Zoltan.

Pedeliştii, care şi-au redus prezenţa de la 7 la numai 3 consilieri, vor fi reprezentaţi de Mihai Groza, Dorin Corcheş şi Cristian Ile. Întrucât Mihai Groza, fostul candidat la funcţia de primar, a declarat încă din timpul campaniei că nu intenţionează să activeze în Consiliu, pentru a-şi putea păstra calitatea de director al Hidroelectrica, e de aşteptat să cedeze locul următorului candidat pe listă,

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine sunt cele două eleve de la Școala „Anton Pann” care au obținut note de 10 la Evaluarea Națională

Gazeta valceana acum o ora
Școala Gimnazială „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea (fosta Școală nr. 9, cum o știe multă lume) a demonstrat și la Evaluarea Națională din acest an că este o școală de referință în municipiu și în întreg județul. Elevii unității de învățământ din cart

Doliu în lumea filmului românesc. S-a stins din viață la 74 de ani actorul Ion Riţiu, cunoscut pentru rolurile jucate în mai multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu

Ziare.com acum 2 ore
S-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani, actorul Ion Riţiu, cunoscut pentru rolurile jucate în mai multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu, a anunţat, miercuri, 3 iulie, Teatrul Naţional Târgu Mureş. Ion Riţiu (4 decembrie 1950, Târnăveni - 2 i

Marius Tucă Show începe joi, 4 iulie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 13 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

New York Times: Biden i-ar fi spus unui aliat-cheie că se gândește SERIOS dacă să mai continue cursa pentru prezidențiale

Gandul acum 36 minute
Președintele american Joe Biden se gândește la posibilitatea de a se retrage din cursa prezidențială, scrie cotidianul american The New York Times, care susține că președintele i-ar fi declarat unui aliat-cheie că, dacă nu poate convinge electoratul

Atenție, șoferi! Ministrul Transporturilor anunță că Valea Oltului se închide timp de o lună

Press Alert acum 7 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că Valea Oltului se va închide timp de o lună. În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu – Pitești. Circulația va fi oprită doar pe parcursul zilei. Lucrările de pe un lot al Autostrăzii A1 Si

DNA Om de afaceri din Capitală, reținut după ce a fost prins în flagrant cu o mită de 70.000 de euro

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii DNA anunță că l-au reținut pe omul de afaceri care ar fi primit o mită de 70.000 de euro! Potrivit DNA, la data de 04 iulie 2024 inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de

Trei elevi români au câştigat locul I la cea mai mare competiţie de ştiinţă şi tehnologie din lume / Proiectul lor „Aripa de şoim”, la care au lucrat mai mult de un an, este inspirat din natură şi reprezintă o aeronavă la scară reală

G4Media acum 20 minute
Planurile de viitor ale României în domeniul aeronautic au fost discutate miercuri de ministrul Economiei, Ştefan-Radu Oprea, împreună cu cei trei elevi câştigători ai „International Science and Engineering Fair” din Los Angeles, relatează Agerpres.

Cristi Chivu, despre eliminarea României de la Euro 2024: „Chiar credeam”

Gazeta Sporturilor acum 21 minute
Cristi Chivu (43 de ani), fostul căpitan al echipei naționale, a analizat . „Tricolorii” au fost eliminați de Olanda în optimi, scor 0-3, iar fostul jucător este convins că naționala mai are mult de muncă până să ajungă la cel mai înalt nivel.

Marcel Ciolacu, la recepția Zilei Independenței SUA: Întăresc la rândul meu interesul pentru consolidarea cooperării în domeniul apărării

Gandul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat miercuri seara la recepția organizată cu prilejul celei de-a 248-a aniversare a Zilei Independenței Statelor Unite ale Americii de Ambasada SUA în România. Șeful Guvernului a precizat că: ,,întăresc la rândul me

Surse Reuters: Kamala Harris, principala opţiune pentru a-l înlocui pe Joe Biden dacă acesta se va retrage

News.ro acum 4 ore
Vicepreşedinta Kamala Harris este principala alternativă pentru înlocuirea preşedintelui american Joe Biden în cazul în care acesta decide să nu îşi continue campania în vederea realegerii, potrivit a şapte surse de rang înalt din cadrul campaniei l

Vremea

București
acum

23°
mie.

19°/26°
joi

16°/26°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/33°
Iasi
acum

17°
mie.

16°/21°
joi

15°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/27°
joi

18°/28°
vin.

19°/29°
sâm.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

14°/16°
joi

13°/22°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/27°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/26°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/34°