Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ALEGERI LOCALE 2012. Gheorghe Flutur, despre înfrângerea la şefia CJ Suceava

Publicat in Gandul, marți 12 iunie 2012 ·

"A fost o surpriză pentru toţi, inclusiv pentru noi, votul negativ care a venit din oraşe. Luăm ca atare mesajul electoratului pe care îl respectăm. N-a contat poate atât de mult un miliard de euro adus în judeţul Suceava în patru ani, au contat măsurile de austeritate şi faptul ce te-ai identificat cu un lider la vârf al unui partid care şi-a asumat răspunderea să treacă România prin criză la un moment dat. În politică, aceste lucruri aşa trebuie privite. Nu poţi să fii doar cu avantaje, trebuie să ai şi costuri", a spus Gheorghe Flutur într-o conferinţă de presă referitor la înfrângerea suferită în alegerile la preşedinţia CJ Suceava.

ALEGERI LOCALE 2012. REZULTATE DIN ORAŞUL TĂU - HARTA INTERACTIVĂ a ALEGERILOR pe GANDUL.INFO

Liderul PDL consideră că partidul său a plătit preţul guvernării şi măsurilor de austeritate, însă menţionează că PDL Suceava câştigat 38% din voturi şi a obţinut 59 de funcţii de primar, cu zece în plus faţă de 2008.

Flutur l-a felicitat, pe liderul PSD Suceava, Cătălin Nechifor, pentru că a câştigat alegerile pentru preşedinţia CJ Suceava.

Candidatul USL Suceava la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a câştigat alegerile cu 5.429 de voturi în plus faţă de preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, care a candidat pentru un nou mandat din partea PDL, iar USL obţine şi majoritatea în CJ Suceava.

"A fost o surpriză pentru toţi, inclusiv pentru noi, votul negativ care a venit din oraşe. Luăm ca atare mesajul electoratului pe care îl respectăm. N-a contat poate atât de mult un miliard de euro adus în judeţul Suceava în patru ani, au contat măsurile de austeritate şi faptul ce te-ai identificat cu un lider la vârf al unui partid care şi-a asumat răspunderea să treacă România prin criză la un moment dat. În politică, aceste lucruri aşa trebuie privite. Nu poţi să fii doar cu a

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simona Halep după cazul Swiatek: Cum e posibil că în cazuri identice întâmplate cam în acelaşi timp IŢIA să aibă abordări complet diferite în detrimentul meu? / Eu sunt împăcată şi mândră de ceea ce sunt

News.ro acum o ora
Simona Halep a notat, într-un mesaj postat în social media, la câteva ore după ce ITIA a anunţat că Iga Swiatek a acceptat o suspendare de o lună pentru că a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă în urma unei contaminări, că nu înţelege de

Constanța. Începe renumărarea voturilor Sacii cu voturile de la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, aduși cu mașinile la Prefectura Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Sacii cu voturile valabil exprimate și nule, depozitate la arhiva Tribunalului Constanța sunt preluate în această dimineață pentru a fi transportate la Instituția Prefectului Județului Constanța pentru a fiu renumărate. Procedura de renumărare se v

Bacău - Accident soldat cu moartea de trei persoane şi cu rănirea altor şase pe DN 2

News.ro acum o ora
Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă pe DN 2, în judeţul Bacău. Centrul Infotrafic din IGPR anunţă producerea unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitar

Spania introduce concediul plătit în caz de ”urgenţă climatică”

News.ro acum 2 ore
Guvernul de stânga al Spaniei a aprobat o măsură care prevede acordarea unui „concediu plătit” de până la patru zile în caz de ”urgenţă climatică” pentru a permite lucrătorilor să evite deplasările în timpul situaţiilor de urgenţă cauzate de condiţi

Germania propune NATO desfăşurarea unor unităţi Patriot în Polonia pentru a apăra un nod logistic ”de o importanţă capitală în livrarea de material Ucrainei”

News.ro acum o ora
Guvernul german propune desfăşurarea unor unităţi de apărare antiaeriană PATRIOT în Polonia, în vederea apărării unui nod logistic ”de o importanţă capitală în livrarea de material Ucrainei”, relatează AFP. Ministerul german al Apărării a propus NAT

Simona Halep, mesaj manifest „Nu poate fi decât rea voință. A făcut absolut totul să mă distrugă“

Ziua Constanta acum 2 ore
După ce jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek a primit o suspendare de numai o lună, în urma unui test pozitiv la trimetazidină, considerându-se că a fost vorba de contaminare, iar Simona Halep, tot pentru contaminare, a primit patru ani, perioad

Cum va fi vremea de Crăciun. Prognoza meteo actualizată până la finalul lunii decembrie

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri, 29 noiembrie, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, până la finalul lunii decembrie. În a doua parte a săptămânii viitoare sunt anunțate precipitații, iar la munte vor predomina nin

Franţa reduce subvenţiile pentru maşinile electrice, pe fondul crizei bugetare

News.ro acum 2 ore
Franţa va reduce semnificativ subvenţiile pentru achiziţia de maşini electrice, conform unei surse guvernamentale, în cadrul măsurilor de reducere a cheltuielilor publice şi a deficitului bugetar, transmite Reuters. Noua schemă de subvenţii va oferi

Județul Constanța, sub cod galben de ceață! Ce localități sunt afectate

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 29 decembrie 2024 o avertizare meteo Cod Galben de ceață ce vizează județul Constanța. Potrivit ANM, astăzi, până la ora 9.00 în județul Constanța: Cernavodă, Hârșova, Mircea Vodă, Rasova, Cio

Patru case de sondare, acreditate să efectueze exit-poll-uri, duminică, la alegerile parlamentare

Adevarul acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 a decis acreditarea a patru case de sondare pentru efectuarea de exit-poll-uri, la nivel naţional.

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°