N-a votat o lege, n-a luat o hotărâre, ci şi-a exprimat o opinie. Părerea lui, a Parlamentului, este că la Consiliul European trebuie să meargă Victor Ponta. Cum în democraţie trebuie respectate toate opiniile, o vom respecta şi pe cea a distinşilor aleşi. Dar atât!
În realitate, votul dat ieri de Parlament nu are valoare juridică, limitându-se la o semnificaţie pur politică. Coaliţia majoritară putea să emită o hotărâre, dar n-a făcut-o. De ce? Pentru că o hotărâre ar fi avut putere executivă şi, drept urmare, ar fi fost supusă controlului constituţional. Dacă actuala Putere a evitat arbitrajul Curţii Constituţionale, înseamnă că ştie ce şanse ar fi avut demersul său, în raport cu Constituţia: nule. Şi atunci s-a limitat la un joc politic: dacă tot nu-l poate trimite pe Ponta la Bruxelles, măcar să pună presiune pe Băsescu.
Adevărul e că, din acest punct de vedere, a fost o mişcare inteligentă: opinia publică va reţine că ultima instituţie care s-a pronunţat pe această speţă a fost Parlamentul; şi că Parlamentul a decis în favoarea lui Ponta. Şi atunci, de ce Băsescu nu respectă voinţa Parlamentului?!
Dacă aleşii neamului ar fi luat ieri o hotărâre (fie ea şi în favoarea lui Ponta), aceasta ar fi fost contestată de PDL la Curtea Constituţională, care - probabil - ar fi declarat-o neconstituţională. Şi atunci, opinia publică ar fi reţinut că ultima instituţie care s-a pronunţat a făcut-o în favoarea lui Traian Băsescu.
Declaraţia politică adoptată ieri de Parlament aduce actualei Puteri două avantaje politice: 1. lasă impresia că Ponta are dreptate; 2. nu poate fi atacată la Curtea Constituţională. Dar şi un implacabil dezavantaj juridic: nu are valoare executivă. E ca vata de zahăr: pare uriaşă, dar nu e, de fapt, nimic.
Cazul „Cine merge la Bruxelles?" deschide şi o altă discuţie: ce poate şi ce nu poate să voteze Parlamentu