Cu două zile înainte de alegeri, Nicuşor Constantinescu spunea, mai mult pentru cei pe care îi vedea perdanţi în urma scrutinului „Există viaţă şi după 10 iunie".
Viaţa de după război, aşa mi-a sunat, cu răniţii, cu morţii şi cu bombardamentele de rigoare. Au trecut şi alegerile, acum tragem linie, numărăm victimele, „decedaţii". Mulţi vor muri în ochii opiniei publice după această zi, care, mai mult decât orice, ne-a demonstrat că alegătorul constănţean este instabil emoţional. Cred că dacă am da alegătorului constănţean un bici s-ar autoflagela până la ultimele puteri. „Constănţenii îşi merită soarta", mi-a zis unul dintre perdanţi. Da, da, sunt întru totul de acord. Dar şi voi, politicienii, opoziţia, vă meritaţi sorta. O spun cu părere de rău. Speram sincer ca rezultatul să fie altul. Chiar, la un moment dat, am avut încredere. Numărul celor ieşiţi la vot ne dădea încredere. Dar, nu, constănţenii şi-au mai turnat nişte otravă în paharul cu promisiuni, şi-au mai pus un pui în desagă, şi-au mai bătut un cui în coşciug. De ce? Mă depăşeşte. Psihologia maselor constănţene cred că ar fi cea mai mare provocare pentru orice specialist. De ce? Suntem ca o nevastă înşelată, batjocorită, care, cu ultimele picături de iubire, îşi iartă soţul şi îl primeşte, seară de seară, în patul conjugal, conştientă fiind că a doua zi se va întoarce la ibovnică.
Da, ne merităm soarta. Întreaga ţară a ales să vadă roşu în faţa ochilor, am ales ceea ce am hulit în 2004, dar şi înainte, am reales, în masă de această dată, social-democraţii. Aşa cum am zis, ne merităm soarta! Să nu plângem, să nu ne văicărim, tot ce vom primi de acum înainte vom merita cu vârf şi îndesat. Nu am ştiut să „naştem" alt candidat, nu am fost în stare să unim, ci doar să disipăm. Am avut ca alternativă „răul cel mai mic". Aş fi preferat bunul, ca să fiu sinceră. În ţara asta îmi vor creşte copiii?
