Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cetăţenii turmentaţi

Publicat in Dilema Veche, miercuri 13 iunie 2012 ·

La recentele alegeri pentru funcţia de primar al sectorului în care locuiesc, am avut nişte nedumeriri de simplu cetăţean. Pentru fotoliul de primar au candidat 19 persoane, dintre care numai două cu şanse şi avînd acelaşi nume. Despre celelalte 17 n-am auzit vreodată ceva, cel puţin în ultimii 40 de ani. Cum să votezi pe cineva de care nici n-ai auzit?

Candidaţii cu şanse erau primarul PDL şi rivalul său de la USL. Acesta din urmă l-a acuzat pe primarul în exerciţiu că, timp de opt ani, n-a făcut altceva decît să fure banii oamenilor din sector, că principalul său scop a fost să-şi satisfacă interesele proprii şi pe cele ale clientelei politice. La rîndul lui, primarul (care era) a cerut alegătorilor, printr-un mesaj telefonic înregistrat, să nu aibă încredere în contracandidatul său, pentru că vrea să acceadă la Primărie doar ca să le fure banii. Mesajul a fost primit de mai mulţi cetăţeni, la foarte scurt timp după ce primarul se lăudase într-o emisiune televizată că el n-a făcut campanie electorală negativă şi n-a folosit procedee murdare, lucruri de care l-a acuzat, în schimb, pe adversarul său. Tot aşa, contracandidatul îl acuza pe primar că dă mită electorală din bani publici. În vremea asta, propriii agenţi de campanie de la USL le ofereau votanţilor excursii şi mese gratuite.

DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilorEu, ca simplu cetăţean, recunosc că fiecare dintre ei mi s-a părut extrem de convingător ori de cîte ori a vorbit despre celălalt. Prietenii politici ai contracandidatului n-au contenit a spune că primarul e hoţ iar prietenii politici ai primarului au spus despre contracandidat că este proxenet. Cum adică? m-am întrebat. Tipii ăştia care aspiră la o funcţie aşa de importantă nu sînt nişte domni? Sînt doi infractori? Iar noi, cetăţenii din cartier, avem de ales pe unul dintre ei? @N

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 2 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 3 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 5 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 2 ore
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 4 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Hamas a atacat cu rachete Tel Aviv pentru prima dată în ultimele luni

News.ro acum 4 ore
Hamas a lansat duminică rachete spre Tel Aviv, declanşând sirenele în centrul financiar al Israelului pentru prima dată în ultimele patru luni, în timp ce gruparea islamistă palestiniană a încercat să îşi arate puterea militară în ciuda ofensivei is

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 2 ore
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

Farul Constanţa câştigă Liga de Tineret şi va reprezenta România în UEFA Youth League

Mediafax acum 4 ore
Luca Băsceanu, căpitanul celor de la Farul Constanţa, a marcat unicul gol al meciului, de la 11 metri, cu doar câteva minute înainte de finalul timpului regulamentar. Victoria vine după ce constănţenii au jucat şi finala Cupei de Tineret, unde au ce

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
joi

14°/27°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

12°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/24°