Fondurile de investiţii dispun de personal specializat, dar uneori nici acesta nu poate lupta cu o piaţă în picaj.

Oferta de produse de investiţii a devenit în ultimii ani mult mai bogată decât în trecut, în ciuda crizei economice pe care o traversăm. Sunt 64 de fonduri deschise de investiţii locale pe piaţă, marea majoritate orientate către acţiuni şi obligaţiuni, iar o parte a băncilor oferă posibilitatea de a pune banii în fonduri administrate de firmele-mamă din Vest.

Într-o astfel de abundenţă de oferte, există un avantaj şi un dezavantaj. Avantajul este că putem alege dintr-o gamă largă de oferte. Se pot face inclusiv plasamente indirecte în aur, fără să dăm banii pe lingouri şi seif la bancă, sau în acţiuni ale companiilor-gigant din Vestul Europei, prea mari pentru a se prăbuşi într-o criză. Asta ca să nu mai vorbim de multitudinea de variante în care pot fi combinate acţiunile firmelor locale, pentru a obţine un profit mai mare.

Dezavantajul este că nu numai fondurile de investiţii s-au înmulţit, ci şi administratorii lor, iar în multe cazuri nu putem avea un istoric al randamentelor aduse de aceştia de-a lungul timpului. Cum alegem, în această situaţie, pe mâna cui e cel mai bine să ne lăsăm banii, şi dacă nu cumva e mai bine să îi administrăm noi înşine?

Cum selectăm cea mai bună variantă

Un criteriu important e dat de rezultatele anterioare. Acestea nu garantează un viitor similar, însă pot semnala abilităţile echipei de administrare a investiţiilor şi riscurile pe care şi le asumă de regulă. Din 2007 şi până acum, de exemplu, patru dintre fondurile orientate spre acţiuni au avut scăderi mai mici decât cel mai important indice al Bursei, BET, iar şase nu au reuşit să îl depăşească. Pe ultimul an, raportul a fost invers: şapte fonduri peste BET şi doar trei mai slabe. E posibil ca managerii să fi învăţ