Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sabin Cutaş „Revizuirea SGP va proteja locuri de muncă în UE"

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 13 iunie 2012 ·

Strasbourg, 13 iunie 2012, Europarlamentarul Sabin Cutaş, membru al Comisiei pentru comerţ internaţional, a salutat, luni în plenul Parlamentului European, revizuirea sistemului generalizat de preferinţe comerciale al Uniunii Europene (SGP), explicând că astfel vor fi protejate locuri de muncă în Uniunea Europeană. El şi-a exprimat totodată speranţa că vor fi găsite soluţii viabile pentru ţările cu economii încă fragile care nu vor mai beneficia de sistem după redefinirea acestuia. Intervenţia lui Sabin Cutaş a avut loc în cadrul dezbaterii de la Strasbourg privind sistemul generalizat de preferinţe al UE. "Îmi exprim susținerea pentru compromisul care s-a degajat din negocierile cu Consiliul şi Comisia Europeană în ceea ce privește revizuirea Sistemului generalizat de preferințe comerciale", a declarat Sabin Cutaş. Potrivit europarlamentarului: „Redefinirea acestui sistem era o necesitate, în contextul în care anumite state, precum Coreea de Sud, atinseseră un nivel înalt de dezvoltare, care nu mai permitea acordarea unui tratament preferențial fără ca acest lucru să însemne în același timp dezavantajarea industriilor europene, şi a celorlaltor state, mai puțin dezvoltate, care beneficiau de acelaşi sistem. Noile reguli vor proteja locurile de muncă din Uniunea Europeană, în special în sectoare sensibile, precum cel al textilelor." „Totodată, îmi exprim speranța că vom reuşi să găsim o soluţie pentru statele în curs de dezvoltare care se confruntă în continuare cu dificultăţi economice importante, precum Namibia şi care vor fi excluse din sistem la intrarea în vigoare a noilor reguli în domeniu", a conchis europarlamentarul român. SGP este un cadru de preferinţe tarifare acordate de Uniunea Europeană în mod unilateral unor produse originare din state în curs de dezvoltare. Revizuirea SGP prevede excluderea din sistem a statelor cu venit înalt, venit mediu superior ş

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 25 minute
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Cod galben de viituri pe râuri din mai multe județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 45 minute
Hidrologii avertizează cu privire la posibilitatea producerii, până joi la prânz, 27 iunie, a unor viituri pe râuri din Crişana, Banat, Transilvania şi Oltenia, fiind instituit Cod galben. Specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodăr

Europarlamentarul Dan Barna va fi vicepreşedintele grupului RENEW

Mediafax acum o ora
Europarlamentarul USR Dan Barna a fost votat vicepreşedinte al grupului RENEW. Procedura a avut loc miercuri. Grupul RENEW are 75 de europarlamentari.

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum 2 ore
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Ziua Drapelului Național, marcată și în Miercurea-Ciuc

Informația Harghitei acum 36 minute
De peste două decenii – odată cu adoptarea Legii nr. 96 din 1998, Legea Drapelului Național –, data de 26 iunie coincide cu Ziua Drapelului Național. Tricolorul a fost decretat, pentru prima dată ca simbol național, de către Guvernul Revoluționar pr

Louis Vuitton retrage de pe piață bluza inspirată din ia românească: „A fost o greșeală involuntară”

Adevarul acum o ora
După uriașul val de controverse iscat în mediul online, brandul francez de modă Louis Vuitton a retras de pe site-ul său bluza din in inspirată din ia românească.

Românii au cheltuit anul trecut 63 milioane euro în cinematografe, cu 25% mai mult decât în 2022

Mediafax acum 2 ore
Conform Ziarului Financiar, numărul de spectatori s-a majorat cu 16%, la circa 13 milioane de persoane, nivel uşor sub cel din 2019, când piaţa a înregistrat 13,1 milioane de clienţi. Anul trecut, preţul biletelor de cinema a crescut cu 8%. Din punc

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 4 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

31°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°