Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţurile mici, pe sfârşite

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 13 iunie 2012 ·

Trăim ultimele luni de inflaţie mică, deoarece produsele de import se vor scumpi în curând. Sursa: Mediafax

Zilele trecute, Statistica a anunţat o inflaţie anuală de doar 1,79% în mai, minim istoric. În doar 3-4 luni nivelul acesteia se va dubla, spune Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale.

"Chiar dacă în mai am înregistrat o rată anuală a inflaţiei de 1,79%, din cauza efectelor de bază negative vom avea, la sfârşitul anului 2012, o inflaţie de 3,2%. Creşterea economică a României este sub potenţialul său, dar în prezent ne confruntăm cu o serie de evoluţii ale mediului extern, ale fluxurilor de capital şi ale volatilităţii preţurilor", a spus Croitoru.

Impactul din curs

Criza externă a avut un impact vizibil asupra pieţei financiare de la noi. În doar două luni, cotaţia leu/euro a crescut cu nu mai puţin de 2%.

Cum peste 70% din importuri sunt din Uniunea Europeană, o mare din acestea fiind din zona euro, vom vedea această creştere, cât de curând, şi în preţuri, odată cu încheierea noilor contracte comerciale. Scumpirile vor avea şi cauze interne.

Produsele agricole, foarte ieftine anul trecut, datorită recoltei extrem de bune, se vor scumpi deoarece o producţie normală, cum va fi cel mai probabil în 2012, nu se va putea ridica la nivelul celei anterioare.

Or, când oferta este mai redusă, preţurile cresc. Creşterea va avea impact direct în evoluţia inflaţiei de lunile viitoare, care reflectă tocmai raportul dintre preţurile actuale şi cele din aceeaşi lună a anului trecut.

În plus, din iunie va creşte cu 5% preţul energiei, care se va regăsi în majoritatea preţurilor la servicii şi produse.

Click pe imagine pentru a mări

România importă circa 70% din produse din Uniunea Europeană, o mare parte provenind din zona euro

BNR va apăra leul

Creşterea cursului majorea

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - ALEGERI PARLAMENTARE 2024 – Aproape 14.000 de alegători au votat în primele 15 ore de la deschiderea secţiilor din străinătate / Peste 2.500 de români au votat în Italia, peste 1.000 în Germania, Spania şi Anglia / PREZENŢA în timp real

News.ro acum 47 minute
Aproape 14.000 de persoane au votat în străinătate, pentru alegerile parlamentare, în primele 15 ore de la deschiderea secţiilor. Alegătorii din afara ţării au la dispoziţie trei zile pentru vot. Peste 2.500 de români au votat în Italia, peste 1.000

Parada de 1 Decembrie | Restricții de circulație în București: ce linii STB sunt modificate

Wall-Street.ro acum o ora
Manifestările prilejuite de Ziua Națională a României vor devia unele linii de transport în zona Kiseleff – Regele Mihai I – Arcul de Triumf. Pentru a asigura derularea repetițiilor și a paradei, dar și pentru executarea lucrărilor de amplasare a si

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Primul weekend în care se schiază pe pârtiile din Sinaia - Pe domeniul schiabil de la 2000 de metri altitudine din Bucegi sunt deschise patru pârtii

News.ro acum o ora
Sfârşitul acestei săptămâni este primul din acest sezon în care se schiază pe pârtiile din Sinaia. Sâmbătă, sunt deschise patru pârtii, iar zeci de iubitori ai sporturilor de iarnă au urcat pentru a profita de zăpadă. Autorităţile din Sinaia au desc

Aproape jumătate de țară, sub alertă cod galben de vânt puternic și viscol, până duminică seară. Cum va fi vremea la București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis sâmbătă dimineață o avertizare cod galben de vânt puternic pentru județele din sudul țării, precum și de viscol pentru vestul Carpaţilor Meridionali şi Munţii Banatului, valabilă până duminică seară, 1 decembrie. Potrivit ANM, p

Alegerile parlamentare se vor desfășura sub atenționare Cod Galben în județul Vâlcea

Gazeta valceana acum 43 minute
Începând de sâmbătă, 30 noiembrie 2024 (ora 10.00), până duminică, 1 decembrie 2024 (ora 20.00), la nivelul județului Vâlcea va fi valabilă o avertizare meteorologică de tip Cod Galben. Meteorologii avertizează că, în această perioadă, vor fi intens

Pădurar din Cluj, acuzat că a introdus date false în sistem privind transporturi de lemne

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 54 de ani, pădurar cu atribuţii de pază a fondului forestier din proximitatea municipiului Dej, a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de pentru fals informatic în formă continuată. Ar fi introdus date nereale în sistem privin

Campania electorală pentru alegerile parlamentare s-a încheiat. Ce amenzi riscă cei care continuă să promoveze candidați

Adevarul acum o ora
Campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută la data de 1 noiembrie, s-a încheiat oficial astăzi la ora 7.00. Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 4.500

Cod galben de vânt în 18 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum o ora
Potrivit ANM, sunt vizate total sau parţial judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Ilfov, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea, Constanţa şi municipiul Bucureşti. Local şi te

Sfântul Andrei: Aproape un milion de români îşi serbează onomastica

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul MAI, 971.293 de români îşi serbează sâmbătă onomastica. Aceştia poartă prenume asociate Sfântului Apostol Andrei. Cei maulţi, 507.220, poartă numele Andrei, iar alţi aproape 11.000 p

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/8°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

11°
sâm.

8°/12°
dum.

8°/10°
lun.

8°/9°
mar.

8°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

2°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

3°/7°
dum.

4°/9°
lun.

3°/7°
mar.

1°/7°