Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mâine începe un proces Mama Larei Şaban, audiată ca martor în dosarul morţii fiicei sale

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 13 iunie 2012 ·

Audierile în dosarul denumit generic „Lara Şaban" au continuat şi ieri. Asta după ce, în urmă cu două zile, cei doi indivizi suspectaţi de comiterea crimei, Ghiunal Gilberto Şaban şi amicul său, George Davidescu, s-au aflat în faţa procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, ei fiind audiaţi pentru prima dată de când sunt reprezentanţi de câte un avocat propriu.

Elvie Ghibâldan, mama Larei Şaban, tânăra de 27 de ani, ucisă pe data de 3 mai, cu o singură lovită aplicată în zona capului, a fot audiată, ieri, de ofiţerii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Potrivit unor surse bine informate, în dosar urmează să fie audiate şi alte persoane apropiatei familiei Şaban şi chiar din cercurile de cunoscuţi ai lui George Davidescu. Acesta este încătuşat alături de Ghiunal Gilberto Şaban, fratele Larei, cei doi fiind bănuiţi că ar fi omorât-o pe tânără. În altă ordine de idei, de precizat că mâine, pe masa Judecătoriei Constanţa se va afla dosarul cu numărul unic 13993/212/2012 şi are ca obiect „ordonanţă preşedinţială înapoiere minor" - materie juridică: „minori şi familie". Conform Portalului instanţelor de judecată, părţile acestui dosar sunt Eray Ekrem Arda, nepotul şi colegul de partid al lui Hüseyin Avni Sipahi, care are calitatea de reclamant, în timp ce Elvie Ghilbidan, mama Larei Şaban, este pârâtă. Audierile în dosarul denumit generic „Lara Şaban" au continuat şi ieri. Asta după ce, în urmă cu două zile, cei doi indivizi suspectaţi de comiterea crimei, Ghiunal Gilberto Şaban şi amicul său, George Davidescu, s-au aflat în faţa procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, ei fiind audiaţi pentru prima dată de când sunt reprezentanţi de câte un avocat propriu.

Elvie Ghibâldan, mama Larei Şaban, tânăra de 27 de ani, ucisă pe data de 3 mai, cu o singur

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 5 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 12 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 5 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 3 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum 4 ore
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 9 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum 5 ore
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

16°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

19°
lun.

18°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°