Anul bancar 2012 a început cu un val de schimbări în echipele de top management ale mai multor bănci, în principal jucători mari, semn că băncile-mamă au sesizat o anume "oboseală" în stilul de conducere după trei ani de criză în care industria bancară a fost direct expusă.

Una este managerul de creştere, alta managerul de restructurare şi alta managerul de conservare a businessului, spune unul dintre cei mai atenţi observatori ai pieţei.

Despre creştere nu prea mai poate fi vorba, iar unele bănci au traversat primii ani de criză având la cârmă tocmai manageri care fuseseră angajaţi să gestioneze o dinamică rapidă a afacerilor, dar care până la urmă au fost nevoiţi să aplice lecţia ajustării. Situaţia portofoliilor de credite şi nivelul costurilor înregistrate de alte bănci arată că acelea nu au parcurs încă etapa restructurării şi au nevoie de şefi cu abilităţi în domeniu.

Situaţia este şi mai complicată acolo unde opţiunea pentru restructuare se suprapune cu scenariul unei retrageri de pe piaţă a actualilor acţionari. În acelaşi timp există exemple de instituţii de credit al căror model de business s-a dovedit suficient de robust pentru traversarea crizei şi îşi permit o strategie de conservare, în aşteptarea mult-doritei reveniri a economiei.

Restructurarea în anumite doze rămâne însă un ingredient esenţial pentru întărirea oricărei bănci, mai ales că perspectivele nu sunt liniştitoare, iar episoadele de stres se succed întruna, mai ales din surse externe.

Multe bănci încă sunt marcate de dezechilibre mari între credite şi depozite, ceea ce le lasă descoperite în faţa unor scenarii-limită în care agravarea crizei din zona euro ar putea împinge băncile-mamă în imposibilitatea de a-şi mai susţine filialele.

De asemenea, multe bănci încă au probleme cu raportul dintre costuri şi venituri, chiar dacă toată lumea este de acord că în a