Dacă tema călăuzitoare a unei emisiuni TV este voyeuristă, pe gaura cheii şi nu prea, aparent seducătoare dar cu nasul neapărat în viaţa Lui, sau a Ei, după caz, succesul este garantat.
Dacă îi cheamă, pe El şi pe Ea, Pepe, respectiv Oana, malformaţiile societăţii contemporane sunt garantate. Mai ales că Pepe nu încearcă să descopere capacitatea Oanei de a-şi relaţiona viaţa cu arta, El este brut, nu încearcă să descopere complexitatea Ei cu ajutorul imaginaţiei: "A vrut să-şi ia drac să o omoare pe mă-sa".
Se războiesc din nou la televizor. Asistăm la o structură de making off. El spune despre Ea la TV că este "un caz de femeie...". Poate a vrut să spună un necaz de femeie, căci i se tot întâmplă s-o păţească...Cu Ea.
Tavanul se pierde în plasmă când Pepe rosteşte de fapt sentinţe dure despre deşertăciunea vieţii, prelinsă ad hoc în Oana: "Să moară mă-sa, să se împace cu Tudy şi să ajungă vedetă la Hollywood!".
Noroc că telespectatorul, cu simţurile proaspete, şi cu un provocator punct de vedere teatral ghiceşte dorinţa ascunsă a lui Pepe şi filosofează la ceas de seară, vorbind desigur (şi singur) cu televizorul: "Pepe vrea femeia mai conservatoare, mai supusă, nu? Vrea să o smulgă din visul ei de fericire, aşa-i?". Pepelino răspunde apoteotic din televizorul încordat pe confesiune cu telespectatorul: "Doar Dumnezeu o poate ierta pe Oana"!
