In iunie 1990, minerii au venit la Bucuresti pentru a anihila pluralismul si a impune “ordinea” de tip Iliescu. Acest personaj a fost si ramane principalul promotor al amneziei in spatiul politic romanesc. Partidele democratice si societatea civila cereau o Romanie eliberata de cosmarul comunist, o Romanie cinstita, capabila sa distinga intre victime si calai. Fundamentul moral al Revolutiei din decembrie 1989 a fost, mai presus de orice, respingerea minciunii totalitare. Minerii au fost adusi pentru a o restaura. In iunie 1990, regimul Iliescu si-a probat natura liberticida.

Ion Iliescu este astazi presedintele de onoare al principalei forte din coalitia guvernamentala. In decembrie 2006, Congresul PSD a condamnat in unanimitate actul de condamnare a comunismului. O facea cu doua saptamani inainte de sesiunea camerelor reunite ale Parlamentului unde Traian Basescu urma sa tina discursul oficial in calitate de sef al statului roman in care avea sa defineasca dictatura comunista drept ilegitima si criminala. Cu acea ocazie, PSD a dovedit ca refuza, indiferent de demagogia retorica, valorile reale ale stangii democratice, anti-totalitare, ca ramane legat, prin mii de fire vizibile si invizibile, de trecutul comunist. Clivajul dintre viziunile despre trecutul Romaniei era de fapt expresia clivajului dintre filosofiile privind viitorul tarii.

Niciodata, sub nicio forma, Ion Iliescu nu si-a exprimat regretul pentru actiunile barbare din 13-15 iunie. Cand l-am intrebat direct, in 2003, daca are asemenea regrete, mi-a raspuns ca minerii venisera pentru a salva democratia, pasamite amenintata de studenti si de intelectuali. Iliescu a conceput si concepe universul politic in termeni exclusivisti, inspirati de Lenin: Care pe care? Nu este greu sa identificam persistenta acestei forme mentale in comportamentul politic al celui care conduce acum PSD si guvernul Ro