A critica nişte semeni ai noştri din breasla jurnalistică este o întreprindere adeseori ingrată şi nu foarte bine primită. Uneori însa, atunci când talgerul dreptăţii se apleacă periculos de mult într-o parte, acest lucru trebuie făcut.

Facem acest demers gazetăresc, nu pentru că dorim neapărat să ne apropiem critica de atitudinea noastră editorială obişnuită, ci, ca pe un demers necesar de reechilibrare a balanţei. Cititorii noştri cunosc faptul că atunci când a fost cazul, am semnalat cu responsabilitate şi curaj toate devierile de la normalitate, apărute în actul de conducere politică al societăţii, promovate în mod greşit, atât de reprezentanţii Puterii, cât şi de cei ai Opoziţiei. Este cunoscut faptul că, în comparaţie cu Presa scrisă, televiziunile comerciale au imensul avantaj al promovării informaţiei în mod instantaneu şi în teritorii extrem de îndepărtate, inaccesibile Presei scrise. Acest avantaj covârşitor pe care tehnica informaţională îl conferă Presei vorbite, a oferit televiziunilor comerciale posibilitatea de a se deveni lideri în mass-media.

Jurnaliştii redacţiilor de televiziune au devenit volens-nolens vedete artificiale, super-cunoscute şi super-mediatizate. Această „aburcare” pe cea mai de sus cracă a pomului a avut în timp menirea de a îmbolnăvi aceste vedete de narcisism cronic. Cu alte cuvinte, acestor jurnalişti ajunşi celebri, nu atât prin efortul propriu, cât prin lansarea lor puternică în spaţiul public prin intermediul unui arc de oţel invizibil al tehnologiei, „li s-a suit la cap”. Ei sunt convinşi în aceste zile, când s-a produs „înroşirea” puternică a hărţii României, că meritul esenţial în obţinerea victoriei USL, le aparţine exclusiv.

Altfel spus, dacă nu ar fi existat Antena 3, lumea ar fi arătat altfel. Mult mai rea şi mult mai prăpădită. În fapt, această credinţă narcisistă pe care o nutresc cu adâncă şi nest