La nivelul nouă al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, în camera de gardă, am stat de vorbă cu Omul care a văzut moartea. În ciuda vârstei pe care o recunoaşte, omul din faţa mea nu pare a fi unul care de câţiva ani bate la poarta păzită de Sf. Petru şi de fiecare dată este tras înapoi de medici.
La cei 84 de ani ai săi, cu părul cărunt pieptănat cu grijă, bărbatul se prezintă respectuos şi chiar dacă întrebarea mea se referea la episodul de la poarta Raiului, el ţine neapărat să-mi povestească viaţa lui, începând cu Salva Vişeu! Ştiţi probabil cântecul: „Hei rup, hei rup, cad stânci de fier, în lupta noastră de brigadier”- cuvintele poate că le încurc, dar melodia mobilizatoare e de neuitat! Şi nu am încotro, ascult şi notez. „Sunt Somodi Iosif, de 84 de ani, tehnician proiectant de mobilă. În 1948 după liceul industrial, m-am prezentat voluntar în brigada de la Salva-Vişeu, timp de şase săptămâni am lucrat acolo, iar cei de la UTC, comuniştii tineri de atunci, mi-au promis că mă vor ajuta să-mi găsesc de lucru”, povesteşte Somodi baci. Apoi pas cu pas, a trecut în revistă cum a primit scrisoare de numire în funcţia de pedagog la Şcoala Profesională Forestieră „Simo Geza” din Târgu Mureş. După trei ani (cifra fatidică în viaţa lui Somodi baci) a fost prima promoţie de proiectanţi de mobilă, iar pedagogul a devenit şef de Stat Major la ALA- „nici n-am ştiut ce înseamnă”, recunoaşte acum, privind în urmă cu zeci de ani!
După cum prevestea ascensiunea lui pe linie de partid, în 1956 a fost scos din producţie şi repartizat la municipiul de partid, Târgu-Mureş. A urmat un an şcoală de partid, după care a ajuns înapoi la secţia organizatorică la municipiu. „Am răspuns de noile întreprinderi, 18 întreprinderi şi instituţii am avut în subordine, UMF, după care am fost numit secretar de partid pe municipiu, am fost în com