Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA au atins un record al vânzărilor de arme în 2012. Care au fost cei mai importanţi cumpărători

Publicat in Antena 3, vineri 15 iunie 2012 ·

Vânzările de arme americane au atins un record în anul 2012, ajungând la peste 50 de miliarde de dolari, datorită unor contracte importante cu Arabia Saudită şi Japonia, a anunţat joi un oficial de rang înalt al administraţiei lui Barack Obama, relatează AFP.

Andrew Shapiro, adjunctul secretarului de Stat pe probleme politice şi militare, a evocat intenţia de a realiza contracte suplimentare cu India, care preconizează cumpărarea a 22 de elicoptere Apache, la o valoare de 1,4 miliarde de dolari.

"Astăzi, pot confirma că este vorba de un an record pentru vânzările militare în străinătate", a declarat Shapiro. "Am depăşit 50 de miliarde de dolari în 2012", an financiar care se va încheia la 30 septembrie, a menţionat acesta.

Această cifră indică o creştere cu 70 la sută a vânzărilor statului către alte state în raport cu 2011, care a fost deja un an record, contrachtee totalizând 30 de miliarde de dolari.

Contractul de 29,4 miliarde de dolari încheiat cu Arabia Saudită, pentru vânzarea a 84 de avioane de vânătoare Boeing F-15SA şi modernizarea flotei existente de 70 de F-15s cu versiuni mai puternice, a fost "evident foarte semnificativ", conform oficialului.

Cifrele includ şi vânzarea unor avioane F-35 "Joint Strike Fighter" către Japonia, contract estimat la aproximativ 10 miliarde de dolari, potrivit lui Shapiro.

Fără a face previziuni pentru vânzările din 2013, el a declarat că Statele Unite încearcă să îşi consolideze poziţia pe pieţele cruciale, în special India.

Vânzările de arme americane au atins un record în anul 2012, ajungând la peste 50 de miliarde de dolari, datorită unor contracte importante cu Arabia Saudită şi Japonia, a anunţat joi un oficial de rang înalt al administraţiei lui Barack Obama, relatează AFP.

Andrew Shapiro, adjunctul secretarului de St

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 6 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Dosar penal la Gorj, după ce subiectele proba de matematică a Evaluării Naţionale au apărut public

Mediafax acum 7 ore
Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o şcoală din Târgu Jiu a avut loc un incident, pe timpul desfăşurării probei scrise la matematică, din cadrul Evaluării Naţionale. „Din primele

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 3 ore
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 7 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 7 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 6 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum 10 ore
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

Vremea

București
acum

19°
vin.

19°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

19°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°