Un înalt oficial chinez din Ministerul Securităţii de Stat, arestat la începutul acestui an, a compromis reţeaua de agenţi secreţi chinezi din SUA după ce a furnizat americanilor informaţii despre identitatea acestoraa, relatează agenţia Reuters, care citează două surse anonime. Sursa: REUTERS
Respectivul oficial, un asistent al lui Lu Zhongwei, adjunctul ministrului, a fost arestat la o dată neprecizată între lunile ianuarie şi martie după o investigaţie a ministerului declanşată în urma compromiterii agenţilor din SUA. Se presupune că el ar fi lucrat pentru CIA timp de mai mulţi ani, divulgând informaţii legate de reţelele de spionaj chineze în schimbul cărora a primit "sute de mii de dolari".
Potrivit surselor, Lu Zhongwei, adjunctul ministrului securităţii de stat nu a fost sancţionat şi nici nu este suspectat că ar fi colaborat cu serviciile secrete americane, dar în urma investigaţiei i s-a reproşat că l-a evaluat insuficient pe asistentul în cauză în momentul angajării.
La începutul lunii iunie, presa americană a anunţat arestarea unui membru al serviciilor secrete chineze care ar fi spionat în favoarea SUA, fără să ofere nici un alt detaliu. Până în prezent, oficialii chinezi şi americani, inclusiv șefii diplomației ai celor două ţări, au refuzat orice comentariu pe marginea acestei probleme.
Presa chineză a speculat că suspectul fusese de fapt constrâns de CIA să spioneze pentru americani, şantajându-l cu fotografii în care acesta apărea alături de o femeie, alta decât soţia sa.
Sursele citate de Reuters au refuzat să dezvăluie multe detalii despre ce tip de informații a livrat consilierul americanilor, dar au subliniat că este vorba de date „politice, economice și chiar strategice”.
Este cel mai serios scandal public de spionaj în relaţiile dintre China şi SUA după cel din anul 1985, când Yu Qiang