„Doamne, te rugăm frumos, dă-ne şi nouă o casuţă şi un televizor!”. Cele trei micuţe se rugau cu ochii închişi, una lângă alta, cu genunchii înfipţi în salteaua mucegăită. Şi-au terminat rugăciunea de seară, au stins lumânarea şi, clănţănind de frig, s-au pus la somn rebegite, lipite una de alta, să-şi ţină una alteia de cald. Căci era miezul iernii, iar în cămara dezafectată din câmp, fără sobă, uşi şi geamuri, îngheţase apa în tuci. Începea Iadul, cea mai lungă, cea mai grea noapte din viaţa celor trei surori. Era prima lor noapte aici, în ruina fostei ferme de animale din comuna Petrăchioaia (Ilfov), la nici 20 de minute de Capitală. Înţepeniseră de frig, şi mama, şi fetele. Cocuţa, copila de 5 ani, începuse să plângă în somn de frig. Apoi, când li s-a părut că începe să le ia somnul şi pe surorile mai mari, a prins a ninge nebuneşte. S-au trezit cu zăpada între ochi chiar acolo, în pat. O dădeau la o parte - zăpada se aşternea la loc, albind patul, pătura, podeaua, totul. Până dimineaţa nu mai aveau nimic uscat în casă. „Mama nici şosete n-avea în picioare, fugea cu tălpile goale prin zăpadă” Câteva nopţi aşa le-au petrecut, dormind cu zăpada în pat, înfăşurate în pături ude. „Apoi, mama a făcut rost din vecini de nişte pături uscate şi de o găleată de fier. A pus-o în mijlocul camerei şi făcut focul în ea. Pe noi trei ne-a înfăşurat în păturile alea uscate ale vecinei care miroseau aşa frumos şi ne-a pus să stăm în jurul găleţii. Dar uşi şi geamuri tot n-aveam, iar vântul şi zăpada tot intrau peste noi. Vântul ne tot stingea focul, iar zăpada aia lipicioasă zbura aşa, prin casă şi intra peste tot, prin căni, prin tigăi. Atunci, noi trei ne-am îmbolnăvit tare, am zis că murim. Ne-am făcut bine doar după ce am luat multe pastile, acasă la o altă vecină. Mama îi muncea, iar vecina în schimb ne lăsa şi pe noi să stăm la ea la sobă, la căldură. Iar mama nici şosete n