Deşi ideea de marketing favorizează de cele mai multe ori partea strălucitoare a formei, în cazul proiectului Pianul călător şi mai ales a pianistului Horia Mihail, cel care îi dă substanţa artistică, lucrurile stau exact pe dos. Pentru că Pianul călător reprezintă un crez artistic, dublat iniţial de ideea arcului peste timp care marchează prezenţa lui Franz Liszt pe meleagurile noastre acum mai bine de 160 de ani.

Scriind acest articol am conştientizat faptul că nu l-am întrebat încă pe Horia Mihail dacă nemulţumirea de sine, în sensul dorinţei de a fi tot mai bun, funcţionează ca unul dintre catalizatorii importanţi ai dorinţei de a continua, de a nu renunţa la acest efort în a demonstra românilor din toate colţurile ţării, oraş cu oraş, timp de ani si ani, că expunerea la arta de calitate reprezintă o cale pe cât de subtilă, pe atât de sigură, de a merge cu adevărat înainte, un model cu adevărat de urmat.

O voi face în viitor, dar până la răspunsul său mă voi limita la a constata că publicul poate fi cucerit şi impresionat - poate chiar transformat - de un discurs artistic care, cu respect şi decenţă, dezbate propriile frământări, căutări, întrebări şi răspunsuri, care nu rămân niciodată definitive. La o recentă demonstraţie în acest sens am asistat cu ocazia concertului susţinut de Horia Mihail la Cluj, cel cu numărul opt din lunga serie de concerte a Pianului călător. Permanent încântat de muzică şi într-o perpetuă întrebare faţă de sine însuşi: "Oare nu cumva această muzică s-ar putea spune altfel?", Horia Mihail a demonstrat că publicul nu trebuie neapărat cucerit prin calităţile de vedetă ale solistului, ci mai degrabă prin dorinţa acestuia de a-i împărtăşi chiar şi îndoielile.

Proiectul Pianul călător se află la cea de a doua ediţie, o variantă mult amplificată a celei dintâi, care cuprinde 22 de concerte dintre care 16 recitaluri şi 6 co