Reducerea expunerii băncilor din zona euro pe regiune a devenit o realitate oglindită în statistici. Marile grupuri trebuie să strângă capital nou, să vândă din active, inclusiv pachete de credite cu risc mare, şi în general să reducă finanţările către clienţi şi pieţe al căror risc implicit cere alocări mai mari de capital.

România nu poate scăpa de această tendinţă, chiar dacă până acum BNR nu a sesizat diminuări brutale ale expunerilor. Cel puţin deocamdată s-au menţinut pe piaţă bănci care le-au putut lua locul celor care nu au mai avut finanţarea sau apetitul de risc necesar pentru a continua creditarea la nivelurile anterioare.

Situaţia este susţinută de cererea generală de credite care rămâne scăzută la nivelul pieţei, însă nivelul dobânzilor, în special oprirea tendinţei de scădere la lei, sugerează acumularea de tensiuni. Povara creditelor neperformante împinge băncile să ţină sus preţul finanţărilor, penalizându-şi eventualii clienţi noi pentru defecţiunile la rambursare înregistrate de clienţi vechi. Principiul este binecunoscut: banca nu pierde niciodată.

Aflată sub ameninţarea unui derapaj necontrolat al Greciei, piaţa rămâne într-un echilibru fragil, chiar unele dintre băncile cu capital elen desfăşurând campanii de creditare. Riscul însă nu poate fi ignorat. Băncile-mamă nu-şi pot lua înapoi capitalul adus în filialele locale decât cel mult în urma unei vânzări - improbabile în actualul context de piaţă. Aşa că le rămâne retragerea liniilor de finanţare, aceasta putând însemna inclusiv că băncile locale ar putea fi obligate să vândă pachete de credite pentru a putea face rost de banii necesari.

Cine şi cum va umple golul de finanţare care poate apărea în situaţia în care mai multe bănci din zona euro ar abandona România sau chiar regiunea în ansamblu? Reprezentanţi ai BNR şi ai unora dintre cele mai importante bănci vor