„Ia uitee, ai născut!”, o batjocoreau fetele când o vedeau pe micuţa Costina opintindu-se să împingă căruciorul surioarei abia născute, pe uliţele Petrăchioaiei (Ilfov). Fata avea numai 12 ani pe atunci şi, când auzea vorbele astea, se înroşea toată, îi dădeau lacrimile, punea capul în bărbie şi îi venea să intre în pământ de necaz. Tot satul o arăta cu degetul de copilul – mamă. Dar la vremea aceea era încă norocoasă căci avea doar câţiva fraţi mai mici. Acum, Costina Ion a împlinit 17 ani şi a mai câştigat alţi câţiva fraţi. Au ajuns, cu totul, nouă, iar mama e gravidă cu al zecelea. Zice că l-ar avorta, dar Costina n-o crede: „Costă. Dacă ea avortează azi, mâine noi n-avem ce mânca”. Ştie ea ce spune. Locuiesc cu toţii într-un adăpost de pământ găurit, ridicat în câmp, chiar în miezul sălbăticiei. În chip de acoperiş au pus nişte lemne împletite cu bucăţi de celofan. Cămara e atât de mică, încât înăuntru încap doar o dormeză şi o sobă de lut. Ca să încapă toţi 11 aici ar trebui ca fiecare să intre şi să iasă pe rând, îţi spui, cântărind odaia din priviri. Cum împarţi o pâine la 11 guri Înăuntru te sufoci; aerul e înţesat cu o duhoare grea şi împuţită – în casă tot timpul miroase a gunoi de animal de la turma de capre de alături. Din asta trăiesc, îngrijind caprele unui om cu stare. Bani nu li se dau, omul îi plăteşte cu jumătate din cantitatea de brânză şi lapte. Ei o vând, iar cele câteva sute de lei de aici, plus alocaţiile copiilor le ajung doar să nu moară de foame. Când caprele n-au lapte, se amăgesc cu pâine goală. Împart una la 11 guri şi, după ce le dau copiilor câte o bucată în mână, părinţii se mulţumesc doar cu firimiturile. Au acceptat demult gândul că n-are cum să fie altfel, dacă n-au şcoală: mama are 8 clase, iar tatăl numai două. S-au născut săraci, vor muri săraci. Două clase, cât părinţii s-au îndurat să o lase la şcoală, Costina a visat că şcoa