Renault şi alţi producători auto europeni au 5 fabrici inutile.
Anunţul recent al General Motors că va închide fabrica Opel din Bochum a produs reacţii diverse, de la frustrarea angajaţilor până la opinii ale analiştilor care consideră că măsura ar trebui imitată şi de alte companii.
Ce semnal ar putea trimite însă către România, a cărei industrie auto a ţinut exporturile şi, indirect, economia la suprafaţă în timpul crizei?
Fabrica Opel din Bochum este un simbol pentru grupul german, fiind inaugurată în 1962, a doua după fabricamamă din Russelsheim şi prima deschisă ca parte a General Motors.
După 55 de ani de producţie, fabrica va fi închisă la începutul lui 2017, după ce sindicatele au obţinut o prelungire a perioadei de la constructorul auto.
Producţie prea mare
Anunţul a redeschis discuţia legată de supracapacitatea de producţie din domeniul auto, unul puţin flexibil din acest punct de vedere, prin natura activităţii.
Philippe Houchois, analist UBS, a declarat că Renault, PSA Peugeot Citroen, Fiat şi Ford ar trebui la rândul lor să închidă câte o fabrică din Europa, pentru a compensa supraproducţia de aproape 2 milioane de vehicule anual, comparativ cu cererea.
Industria auto românească este afectată şi ea de scăderea cererii la nivel mondial, însă nu la fel de mult. "Problema la nivel mondial există realmente, dar nu operează la fel la toţi producătorii auto. Nu avem un an la fel de bun ca 2011, însă noi avem un portofoliu de comenzi care ne permite să continuăm, cel puţin pe termen scurt. După modul cum am parcurs până acum criza, putem vorbi de o doză de optimism", spune Constantin Stroe, vicepreşedintele Dacia.
În primele cinci luni ale acestui an, Dacia a avut o scădere a numărului de maşini noi înmatriculate în Uniunea Europeană de 8,6%, în timp ce înmatriculările Opel au scăzut în aceeaşi perioadă cu 15,6%