Cu doar câteva ore înainte ca grecii să meargă iar la vot, în cadrul alegerilor legislative anticipate, liderii europeni, în frunte cu preşedintele Băncii Centrale (BCE), Mario Draghi, au lucrat intens la un nou plan pentru zona euro, scrie New York Times. Scopul: trimiterea unui semnal către investitori că uniunea monetară funcţionează şi că îşi poate rezolva problemele, indiferent de ceea ce se întâmplă în Grecia.
Planul încearcă reducă vulnerabilitatea de care a dat dovadă zona euro şi să vină cu măsuri care să calmeze o eventuală panică de pe piaţă, creată de cei care iau cu asalt băncile. Totodată, se caută găsirea unei ieşiri din cercul vicios format de datoria guvernamentală şi problemele băncilor.
Cu toate acestea, există o oarecare notă de scepticism în jurul ideii că pieţele financiare se vor mulţumi cu noi angajamente de reformă din partea zonei euro, notează jurnaliştii americani. În fond, au tot existat planuri, însă efectele încă se lasă aşteptate.
Principalul lider din spatele acestui plan amplu împotriva crizei euro, Mario Draghi, a declarat vineri că proiectul va fi făcut public zilele următoare, în anticiparea Consiliului European din 28-29 iunie. De altfel, se aşteaptă ca acesta să devină unul dintre principalele subiecte de discuţie de la summitul liderilor europeni, care trebuie să ia în calcul orice posibilă soluţie pentru stabilizarea zonei euro.
Noua strategie pentru salvarea Europei include şi un subiect tot mai des întâlnit la nivel european în ultima vreme. Este vorba despre sporirea puterilor BCE, până la a face din Banca Centrală singura autoritate de reglementare financiară. Aceasta ar însemna că BCE va prelua atribuţiile actualei Autorităţi Bancare Europene.
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel // FOTO: John MacDougall/AFP/Mediafax
Despre acordarea de puteri ample Băncii Centeale Europene a