Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum vorbesc celebrităţile

Publicat in Jurnalul, duminică 17 iunie 2012 ·

Şi eu, ca şi toată lumea, am fost fascinat de celebrităţi, mai ales de scriitori. Cea mai veche amintire legată de un scriitor mă trimite înapoi cu cel puţin 40 de ani. Eram elev la Rădăuţi şi la un moment dat, unul din mentorii mei, scriitorul Ion Filipciuc care conducea cenaclul literar de la Casa Pionierilor, mi-a spus: "A sosit în oraş Eugen Frunză".

Ne-am dus aşadar să-l vedem pe scriitorul şi poetul Eugen Frunză care lua masa, singur, la restaurantul Nordic. Personal eram mai fascinat de om decât de poemele sale patriotice presărate prin manualele şcolare. La ora aceea, România ieşea din perioada proletcultistă şi nimeni nu se gândea să-l primească la Rădăuţi cu pâine şi sare pe poetul care scrisese atâtea cărţi spre lauda partidului şi a construcţiei socialismului. Omul Eugen Frunză era însă interesant: nu prea înalt de statură, îndesat, arbora un cap frumos cu o coamă leonină pe cale de a încărunţi. Din discuţia cu el mi-a rămas atunci o frază care, pe moment, m-a impresionat teribil.

– Ce rău îmi pare că nu sunt o vacă, a spus la un moment dat poetul, rămânând nemişcat cu cuţitul şi furculiţa în aer.

Si eu, şi mentorul meu am rămas blocaţi, aşteptând continuarea. Care a venit cu următoarea frază:

– Pentru că dacă aş fi vacă aş paşte critici.

Mai târziu mi-am dat seama câtă amărăciune se ascundea în această scenă pe care ne-o jucase poetul Eugen Frunză, fost poet naţional, intrat prin 1970 în colimatorul criticii şi al contestaţiei literare.

Un alt poet m-a marcat oarecum în aceeaşi perioadă, dar într-un cu totul alt registru. Mă aflam la Buşteni într-o tabără de pionieri când... s-a zvonit că vine să ne citească poezie poetul Mircea Dinescu. În momentul când a apărut printre noi aproape că nu mi-a venit să cred: Mircea Dinescu avea probabil, la ora aceea, doar 19 sau 20 de ani, era deja celebru, iar din modul în care îşi re

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea a scăpat definitiv de acuzaţiile din Dosarul Hidroelectrica / Fostul ministru trebuie însă să plătească prejudiciul de 3,5 milioane de euro

News.ro acum 2 ore
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a scăpat definitiv de Dosarul Hidroelectrica, în care era acuzată că a primit echivalentul a aproape cinci milioane de dolari mită, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea de repunere a

Cod roșu de furtună în zona montană a județului Bistrița-Năsăud. Zonele unde vântul va atinge și peste 90 de kilometri pe oră

Ziare.com acum o ora
ANM a emis, marţi, 4 iunie, o avertizare cod roşu de furtună, pentru localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud. Potrivit meteorologilor, marţi, în intervalul 14:30 - 15:15, este cod roşu în câteva localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud. Sunt vizate loc

Marile spitale din Londra, atacate cibernetic. Mai multe proceduri medicale au fost suspendate

Mediafax acum 51 minute
Atacul a fost anunţat marţi, iar autorităţile vorbesc despre un „incident IT major”, potrivit Sky News. Au fost afectate mai multe spitale importante, iar unele proceduri au fost suspendate. De asemenea, cazurile urgente au fost redirecţionate către

Inspecția Judiciară: Judecătoarea Ancuța Popoviciu a dat dovadă de gravă neglijență în dosarul lui Vlad Pascu, 2Mai

Gandul acum 39 minute
Inspecția Judiciară a decis că judecătoarea Ancuța Popoviciu a dat dovadă de gravă neglijență în dosarul lui Vlad Pascu, autorul tragediei de la 2 Mai. Este vorba de magistratul care a creat o emoție publică teribilă în momentul în care a întrebat d

Aeronave F-18 Hornet din Finlanda vor executa misiuni NATO de Poliţie Aeriană timp de două luni în România

Ziare.com acum 2 ore
Șapte aeronave F/A-18 Hornet ale Forțelor Aeriene Finlandeze vor executa timp de două luni misiuni de politie aeriană, alături de Forțele Aeriene Române și Forţele Aeriene Regale ale Marii Britanii, în spațiul aerian al României. Șapte aeronave F-18

Adolescent de 16 ani din Bihor în arest preventiv după ce și-a înjunghiat un prieten în timpul unei discuții în contradictoriu

Ziare.com acum o ora
Poliția a anunțat că un adolescent de 16 ani din localitatea Sâniob, din judeţul Bihor a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce şi-a înjunghiat un prieten, un tânăr de 23 de ani. Conflictul dintre cei doi a izbucnit pe fondul unor discuţi

CNSAS verifică documentul care acuză că Nicușor Dan ar fi colaborat cu Securitatea: Nu a fost eliberat de noi

Ziare.com acum o ora
CNSAS a transmis că nu a eliberat documentul care atestă că edilul Capitalei, Nicușor Dan, ar fi colaborat cu Securitatea și a dispus verificarea cu celeritate a raportului oferit presei de către PSD. << În contextul apariției în spațiul public a do

Avertisment ANM: Cod galben de averse pentru 12 județe

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse torenţiale şi vijelii pentru 12 judeţe situate în partea de nord-est a ţării, ce va fi în vigoare pe parcursul zilei de marţi, începând cu ora 12:00. Potri

Cod portocaliu de averse, grindină şi vijelii în nord-vestul României

Mediafax acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod portocaliu de averse, grindină şi vijelii. Aceasta este valabilă marţi în nord-vestul României.

[P] Adversarele României fac ultimele reglaje înaintea Campionatului European

HotNews acum o ora
Belgia și Slovacia, două dintre adversarele naționalei României în grupa de la EURO 2024, dispută miercuri, 5 iunie, amicale importante în vederea participării la Campionatul European găzduit de Germania. Pe Betano, cu Bet Builder activat, toate par

Vremea

București
acum

31°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
joi

18°/32°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

23°
mar.

17°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

27°
mar.

19°/27°
mie.

19°/27°
joi

19°/25°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/27°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
vin.

17°/31°