O afacere încurcată, posibil coordonată din umbra funcţiei de episcopul vicar al Timişoarei, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, este anchetată. Luni, la Poliţie, două angajate ale unor centre social-educaţionale vor depune mărturie asupra felului în care erau obligate să facă „donaţii” către Arhiepiscopia Timişoarei.
În Timiş funcţionează cinci centre educaţionale, deschise sub oblăduirea Arhiepiscopiei Timişoarei, care le-a înfiinţat în urma unui proiect POSDRU, denumit „Reţea interregională de centre educaţionale”. Peste 20 de persoane angajate în cele cinci centre au fost forţate să facă „donaţii” lunare de 500 de lei către arhiepiscopie.
Oamenii erau plătiţi din fonduri europene, aşa cum prevede legea, şi, din aceiaşi bani erau nevoiţi să dea şpagă sub formă de donaţie. Situaţia a atins culmea penibilului în momentul în care unei angajate de la centrul din Făget i s-au cerut 750 de lei, în loc de 500. Femeia, care nu are o mână, era scutită de impozit. Coordonatorii proiectului i-au spus sec: „Nu putem face discriminare pozitivă”.
Ea nu a depus încă reclamaţie la poliţie, însă două dintre colegele sale le vor povesti, cu detalii, oamenilor legii situaţia incredibilă coordonată de episcopul vicar al Timişoarei şi preoţii Alin Cuza, acum trecut pe linie moartă, respectiv Cristian Pavel.
Prima care nu a mai suportat să dea şpaga cerută de Arhiepiscopia Timişoarei este Violeta Mureşan, de la Centrul Educaţional „Sf. Iosif cel Nou de la Partoş”. Ea a depus o plângere, iar luni este aşteptată la IPJ, pentru declaraţii. Alături de Mureşan va da declaraţii şi Laura Jurj, dint-un alt centru educaţional.
O afacere încurcată, posibil coordonată din umbra funcţiei de episcopul vicar al Timişoarei, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, este anchetată. Luni, la Poliţie, două angajate ale unor centre social-educaţionale vor depune mărtur