O ascuţită dispută a animat scena politică românească după venirea la guvernare a USL pe tema reprezentării României la Bruxelles, punând în evidenţă problemele şi avatarurile coabitării, dar şi neclarităţile şi ambiguităţile unei Constituţii care, în absenţa unor formulări tranşante, dă posibilitatea unor intrepretări.

Părţile în dispută recunosc că în problemele europene se află de fapt pe aceeaşi lungime de undă. Dl Ponta a declarat cu subiect şi predicat că problemele europene sunt printre puţinele în care forţele politice din România se poziţionează în acelaşi fel. Iar dl Băsescu a arătat un document – un memorandum intern – semnat şi de partea „cealaltă” (respectiv premier şi mininstru de externe) care definea poziţia României, document după care s-ar fi condus şi domnia sa preşedintele în cadrul Consiliului european (care dă doar impulsuri şi direcţii) şi se vor conduce şi miniştrii cabinetului în cadrul diferitelor Consilii pe domenii ale Uniunii Europene (care iau decizii la nivel de guverne).

Iată numai căteva expresii pregnante ale acestei „unităţi în cuget şi simţiri” în probleme de fond, şi nu de suprafaţă, din chiar perioada din urmă a coabitării. Acum câteva luni, preşedintele Băsescu a aliniat România la aşa-numitul Pact fiscal Merkel. USL, aflată atunci în opoziţie, n-a îndrăznit să spună nu, cu toate că nici nu ştia prea bine despre ce este vorba şi a declarat că va aproba pactul doar după o serioasă dezbatere publică. A venit însă la guvernare, şi-a asumat imediat pactul, uitând complet de dezbaterea publică. Un noian de năzbâtii de la Comisia Europeană, unele introduse de aceasta pe uşa din dos, există în acordul cu FMI asumat de fostul guvern. Sunt terminătoare pentru România! Venit la guvernare, cabinetul Ponta şi-a însuşit integral programul cu FMI, inclusiv deci aceste năzbâtii, în care Comisia de la Bruxelles joacă un jenant r