Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amenzi pe bandă rulantă aplicate de poliţiştii olteni week-end-ul trecut

Publicat in Adevarul, luni 18 iunie 2012 ·

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Olt au avut un week-end încins şi aceasta nu doar din cauza temperaturilor caniculare de afară, dar şi pentru că participanţii la traficul rutier care au încălcat legislaţia în domeniu au fost cu sutele. Drept urmare, amenzile contravenţionale au curs “în valuri”.

Efectivele Serviciului Rutier Olt, precum şi cei ai formaţiunilor şi birourilor rutiere din cadrul din cadrul IPJ Olt au acţionat în trafic pe raza întregului judeţ pe parcursul week-end-ului care tocmai a trecut pe linia prevenirii evenimentelor rutiere generate de neacordarea priorităţii pietonilor angajaţi în traversare regulamentară. Totodată, s-a avut în vedere şi de nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulaţia pe drumurile publice.

“În perioada menţionată au fost aplicate 532 sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 21 permise conducătorilor auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor. Alte 123 de persoane ce nu au respectat normele rutiere privind traversarea regulamentară au fost amendate”, a declarat comisarul-şef Claudia Radu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !!!

În vederea prevenirii unor astfel de evenimente rutiere, oamenii legii recomandă pietonilor să nu trateze cu indiferenţă pericolul şi să traverseze strada numai prin locuri marcate şi semnalizate cu indicatoare. De asemenea, se recomandă ca mijloacele de transport în comun să fie aşteptate numai pe trotuare sau în refugiile special amenajate şi nicidecum pe partea carosabilă. Nu în ultimul rand, poliţiştii atrag atenţia şoferilor să respecte normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 35 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Trump a semnat legea privind criptomonedele stablecoin, marcând un pas major spre adoptarea acestora în economia reală

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabileşte un cadru de reglementare pentru criptomonedele stabile, cunoscute sub numele de stablecoin, deschizând calea pentru ca aceste ac

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°