Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jim Madison Davies : Un scriitor trebuie să fie mai bun cu fiecare propoziţie scrisă

Publicat in Jurnalul, luni 18 iunie 2012 ·

Începând de astăzi, la Râşnov are loc cea de-a doua ediţie Mistery & Thriller Festival, acţiune organizată de "Romania Crime Writers Club”. Invitatul de onoare al acestui an este Jim Madison Davies, preşedinte al "International Association of Crime Writers” Sef al Catedrei de Creative Writing de la Universitatea din Oklahoma şi colaborator permanent al World Literature Today, căruia i-am adresat câteva întrebări...

● Cât de mult sunteţi în temă cu romanul poliţist românesc?

La fel ca marea majoritate a americanilor, nu ştiam prea multe despre literatura din România la modul general. Nu există multe traduceri în limba engleză, cu atât mai puţin cele ale romanelor de ficţiune. Comparativ cu alte naţionalităţi, numărul imigranţilor români din America este relativ destul de mic, ceea ce înseamnă că editurile nu se pot adresa unui public larg, cum este cazul comunităţilor de irlandezi şi italieni, spre exemplu. De asemenea, în timpul Războiului Rece nu s-au publicat multe romane ale autorilor din Europa de Est. Abia acum, datorită faptului că i-am cunoscut pe scriitorii George Arion şi Bogdan Hrib, încep să aflu tot mai multe despre romanul poliţist din România.

● După Revoluţie multe romane poliţiste au fost date la o parte pentru că eroii – de cele mai multe ori căpitani de miliţie – erau şi ei daţi la o parte din istorie. Probabil aşa s-a întâmplat şi în alte ţări din est. Cât de puternic instrument de propaganda este romanul poliţist?

Divertismentul este ţelul principal al autorilor britanici şi americani. Cu toate acestea, orice poveste scrisă, oricât ar părea de trivială, are o anumită valoare. Pozitivul şi negativul sunt sugerate prin triumful ori insuccesul personajelor, indiferent dacă autorul şi-a propus acest lucru ori nu. Aşadar, romanul poliţist chiar este un puternic instrument de propagandă, fie că promovează

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 2 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 4 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 4 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 7 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Rezultate finale pentru Europarlamentare2024: PSD PNL – 48,55%, AUR – 14,93%, ADU – 8,71%

G4Media acum 4 ore
Alianţa electorală PSD PNL a obţinut 48,55% din voturi la alegerile europarlamentare (19 mandate de eurodeputat), Alianţa AUR – 14,93% (şase mandate), Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei – 8,71% (trei mandate), potrivit rezultatelor fina

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 9 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 6 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Vremea

București
acum

24°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/25°
joi

20°/27°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

20°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°