Vineri, circa 9.000 de spectatori au venit pentru Dimmu Borgir şi Motley Crue dar atât Exodus cât şi Overkill i-au entuziasmat pe cei prezenţi, chiar dacă au evoluat pe o căldură infernală. Iar constănţenii de la White Walls, deşi au avut un recital scurt au arătat că au valoare internaţională. De altfel, în fiecare zi, cu excepţia formaţiei headliner, toate celelalte trupe au cântat la temperaturi aproape inumane.
Pentru prima oară în România, norvegienii de la Dimmu Borgir au impresionat în primul rând cu un black metal sănătos, dar şi cu extravaganta ţinută de scenă. După o (destul de) lungă pauză, faimosul grup american Motley Crue- tot o premieră pentru România- a arătat românilor ce înseamnă un show rock în variantă americană, gen Las Vegas, cu două fete sexi îmbrăcate sumar, cum altfel decât o blondă şi o brunetă. Muzica lui Vince Neil & Co chiar dacă nu 'străluceşte' este agreabilă iar fostul soţ al Pamelei Anderson a ţinut să arate că el este vedeta.
Cu un solo de tobe executat într-un roller coaster aflat în mişcare- ce a efectuat (la un moment dat) o rotaţie de 360 de grade- Tommy a susţinut cel mai spectaculos moment bătând cu capul în jos! Ziua a doua (cu 12.000 de spectatori) a început cu trupa hard rock lui Alin Achim, Desant, urmată de un grup heavy metal de puşti din Australia, Mystery. Au urmat HolyHell (SUA) -'păstorită' de Joey DeMaio, Trooper (România) şi Europe (Suedia)- celebră pentru megahitul "The Final Countdown”. Seara a fost 'închisă' de Manowar, faimosul grup newyork-ez cu legiuni de fani dedicaţi în toată Europa, inclusiv România. Energicul recital a avut un moment când Joey a invitat pe scenă un fan care ştie să cânte la chitară. A urcat Vicenţiu (Bucureşti) care a avut şansa să plece cu chitara semnată de cei patru Manowar cadou, plus un tricou original.
După amiaza zilei de duminică (14.000 de fani) a început cu tr