Intr-o regiune sau alta, lumea a fost, poate dintotdeauna, bipolara. Asta a generat razboaie. Cand intreaga lume a devenit bipolara, razboaiele au devenit mondiale.
N-a fost de ajuns unul, au trebuit doua, pentru ca omenirea sa observe pericolul lumii bipolare si sa-si faca o organizatie cu participarea tuturor. Asa a aparut Organizatia Natiunilor Unite.
ONU este prototipul organizatiei democratice unde fiecare membru are dreptul sa voteze, iar votul tuturor devine decizie, daca nu intervine veto-ul la care au dreptul cinci membri. Ei insisi, cei cinci membri, s-au nominalizat si s-au aprobat in unanimitate, acum peste o jumatate de veac.
Nimeni nu contesta dreptul lor de veto, pentru ca, acum peste o jumatate de veac, ei reprezentau marile puteri economice si politice, invingatoare in razboi.
Astfel, bipolaritatea a devenit o amintire a trecutului, in locul ei aparand grupuri de tipul G7, G8, G20. Ei se intalnesc, discuta, hotarasc totul sau nu hotarasc nimic, dupa caz.
Vestea buna pentru SUA, UE, Japonia si alti membri marcanti ai G20 este aceea ca marea majoritate a lor sunt state democratice. Numai China si Arabia Saudita refuza formal sa se declare democratii liberale, iar un al treilea stat, Rusia, este o autocratie mascata in spatele unei fatade democratice.
Vestea mai putin buna este ca nu toate aceste noi puteri democratice sunt de acord cu programul politic si economic al vechiului Occident. Indeosebi, nu le convin politicile legate de mediu, pe care le considera o stavila costisitoare in calea dezvotarii, noteaza Project Syndicate.
Si chiar daca, pana la urma, cad de acord cu principiile privind protejarea mediului, se opun categoric sanctiunilor de orice fel, inclusiv celor militare. Asa stand lucrurile, acordul lor nu foloseste decat retoric.
Fiecare cu democra