Avocatul Remus Borza va fi numit administrator judiciar în cazul insolvenţei Hidroelectrica, au declarat pentru Jurnalul Naţional surse din justiţie.
Administratorul judiciar este numit de către judecător şi va fi "interfaţa" acestuia cu creditorii şi cu societatea. Acesta va avea capacitatea de a decide dacă menţine sau reziliază contractele considerate păguboase pentru companie.
Acesta este diferit de administratorul special, care va fi numit de către acţionarii companiei şi va manageria Hidroelectrica în perioada următoare fiind, practic, un manager privat. Având 80% din acţiuni, ministerul Economiei, va putea impune foarte uşor administratorul pe care îl doreşte în adunarea generală a acţionarilor. "Judecătorul este practic obligat să ţină cont de această cerere", au precizat sursele.
Remus Borza este un avocat din Baia Mare, venit în Capitală acum 17 ani. Potrivit ProTv, Borza gestionează acum prin compania Euro Insol un imperiu format din firme din imobiliare, fabrici, transporturi, ceaiuri, în total 140 de companii intrate în insolvenţă şi cu o valoare de 600 de milioane de euro.
Printre altele este administrator judiciar desemnat pentru Romexpo, UCM Reşita (în parteneriat cu altă firmă) şi pentru Societatea Naţională Plafar, aflată în subordinea ministerului Economiei.
Hidroelectrica a cerut vineri intrarea în insolvenţă la Tribunalul Bucureşti, instanţa desemnând data de 20 iunie pentru primul termen. Operaţiunea este văzută drept o încercare de renunţare a contractelor bilaterale ale Hidroelectrica cu "băieţii deştepţi".
Energia comercializată prin acestea este vândută sub preţul pieţei, astfel că societatea de stat este prejudiciată. Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România, declara la începutul anului că Hidroelectrica pierde anual 175-275 de milioane de euro prin aceste contracte.
Avocatul Remus Borza va fi nu